Prinţul Charles nu va participa la ceremonia din Normandia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prinţul Charles nu va participa la ceremonia din Normandia

Monden 21 Mai 2014 / 00:00 554 accesări

Locuitorii unei mici comune din Normandia, în nordul Franţei, se bucurau că-l vor primi pe prinţul Charles, cu ocazia ceremoniilor prevăzute pentru 5 iunie privind marcarea a 70 de ani de la debarcarea trupelor aliate, dar moştenitorul coroanei britanice şi-a anulat vizita, provocând mânia primarului localităţii, care a afirmat că va merge la Londra, pentru a-şi exprima dezamăgirea. Prinţul Charles era aşteptat în comuna Merville-Franceville, pentru o ceremonie de omagiere a paraşutiştilor britanici care s-au remarcat în luptele cu trupele germane, în iunie 1944. Dar publicarea programului oficial al prinţului Charles nu i-a căzut bine primarului, care a descoperit că moştenitorul coroanei britanice nu va veni în comuna sa, care are circa 2.000 de locuitori şi unde se află una dintre bateriile de coastă ale Zidului Atlanticului, un sistem de fortificaţii construit de forţele germane şi pe care paraşutiştii britanici l-au neutralizat.

“Lucrăm de săptămâni de zile pentru primirea prinţului Charles. Prinţul Charles se privează de câteva lucruri care sunt incomparabile”, a comentat, supărat, primarul Olivier Paz, referindu-se la ceremoniile prevăzute a avea loc. Primarul a dat asigurări că va merge la Londra pentru a depune la secretariatul prinţului Charles o scrisoare semnată de peste 1.000 de persoane, în care vor fi exprimate “tristeţea şi dezamăgirea” locuitorilor că nu au plăcerea de a-l primi pe moştenitorul coroanei britanice. Primarul Olivier Paz a afirmat că nu are pretenţia de a schimba lucrurile pentru data de 5 iunie, dar că speră să-l convingă pe prinţul Charles să vină în următoarele 24 de luni la inaugurarea unei noi clădiri a muzeului comunei. De asemenea, nu se pune problema de a negocia prezenţa unui alt membru al familiei regale.

Palatul regal a anunţat săptămâna trecută că Prinţul Charles se va deplasa pe 5-6 iunie în Normandia, alături de mama sa, regina Elisabeta a II-a. Prinţul Charles, însoţit de soţia sa, Camilla, va asista la mai multe ceremonii.

Taguri articol


12