În primul discurs rostit după anunţul abdicării regelui Juan Carlos l, prinţul moştenitor Felipe de Asturias s-a angajat să-şi dedice forţele în serviciul spaniolilor şi al Spaniei. ”Aş vrea doar să-mi repet public convingerea şi angajamentul de a-mi dedica toată puterea, cu speranţă şi încredere, în scopul captivantei sarcini de a-i servi în continuare pe spanioli şi Spania noastră iubită, o naţiune, o comunitate socială şi politică unită, diversă, care îşi are rădăcinile într-o istorie milenară”, a declarat prinţul Felipe, la Mănăstirea din Leyre, din Navarra, cu ocazia ceremoniei de înmânare a Premiului Prinţului de Viana pentru Cultură istoricului Tarsicio de Azcona. Prinţul moştenitor Felipe de Asturias va fi proclamat rege în faţa Camerelor reunite ale Legislativului, în 18 iunie, după ce Guvernul a aprobat, marţi, proiectul legii organice solicitate de prevederile constituţionale pentru punerea în aplicare a deciziei de abdicare a regelui Juan Carlos. Data concretă a ceremoniei prevăzute de Legislativul spaniol a fost stabilită potrivit estimărilor legate de timpul necesar pentru ca legea organică să îndeplinească, în procedura de urgenţă, toate formalităţile parlamentare. Casa Regală nu a confirmat încă data încoronării.
ÎN PAS DE DANS Dacă prinţul moştenitor al Spaniei este pe cale să preia coroana, obiectiv pentru care a fost pregătit toată viaţa, prinţul Charles mai are de aşteptat. Îşi umple însă timpul cum poate şi mai dă câte o fugă şi prin România. La ultima şedere, prinţul Charles a învăţat câteva mişcări ”funky” ale unui dans popular local. Moştenitorul tronului britanic a asistat, în Transilvania, la un dans popular al grupului folcloric maghiar Heveder, în penultima zi a unei vacanţe de cinci zile, iar localnicii l-au învăţat mişcările dansului. În vârstă de 65 de ani, prinţul este oricând dispus să danseze. În lunga sa viaţă de îndatoriri oficiale regale, prinţul Charles a dansat aproape pe orice ritm, de la breakdance alături de adolescenţi la un dans saudit al săbiilor, în luna februarie a acestui an. Acesta vede în păstrarea dansurilor şi a altor tradiţii populare din Transilvania o modalitate de a atrage turiştii şi de a aduce mai multă bogăţie în regiune.