Prinţul Harry şi colegii săi de competiţie în cursa umanitară către Polul Sud nu vor mai continua expediţia, din motive de securitate. Echipa din Marea Britanie, incluzându-i pe prinţul Harry şi patru veterani de război, a început expediţia la Polul Sud pe 1 decembrie, alături de echipe din Canada şi SUA. Din cauza condiţiilor meteo, însă, restul participanţilor vor continua expediţia la Polul Sud ca un singur grup.
Directorul expediţiei, Ed Parker, a afirmat că a suspendat elementul de competiţie din expediţie, din cauza terenului dificil. Acesta a adăugat că echipele au avut nişte zile destul de grele. ”Vremea a rămas bună, însă terenul este foarte dificil, mult mai greu decât anticipam”, a scris Ed Parker pe site-ul instituţiei de caritate. ”Motivele care au stat la baza acestei decizii sunt legate în întregime de securitate. Mă uit la cele trei echipe. Se descurcă foarte bine, însă membrii încep să se simtă foarte, foarte obosiţi. Împreună cu doctorul nostru de acolo, cu care sunt permanent în legătură, ne-am dat seama că începem să îi forţăm prea mult pe oameni, aşa că am suspendat cursa”, a scris Ed Parker. Oficialul a subliniat că acest pas nu este sfârşitul provocărilor, însă este nevoie să se ţină cont de siguranţa celor implicaţi - prinţul Harry şi 12 soldaţi, femei şi bărbaţi, răniţi şi bolnavi.
În cursă rămân, printre alţii, actorii Alexander Skarsgaard, care reprezintă SUA, şi Dominic West, care reprezintă Canada şi Australia. Grupul urma să pornească ieri în ultima rundă a competiţiei, de la cel de-al doilea punct de control.