Prinţul Philip al Marii Britanii s-a rănit într-un accident de trăsură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prinţul Philip al Marii Britanii s-a rănit într-un accident de trăsură

Monden 26 Aprilie 2010 / 00:00 324 accesări

Prinţul consort al reginei Marii Britanii s-a rănit, vineri, la gleznă, într-un accident de trăsură, dar nu a necesitat îngrijiri medicale. Prinţul Philip, duce de Edinborough, în vârstă de 89 de ani, se plimba cu trăsura la castelul Windsor, când caii au început să alerge, iar trăsura a lovit o rădăcină de copac. Prinţul a suferit o rană uşoară, dar o femeie care se afla cu el a fost dusă la spital, pentru că s-a rănit la umăr. Prinţul consort a refuzat să fie consultat de un medic şi şi-a reluat programul normal încă de vineri după-amiază.

În pofida vârstei, prinţului i-a plăcut întotdeauna să facă sport şi a început să conducă trăsura în 1971, când a renunţat oficial la a mai juca polo. Anul trecut, el a fost nevoit să anuleze mai multe angajamente, după ce şi-a întins un muşchi al spatelului, tot în timp ce conducea trăsura. Consilierii săi au dat asigurări că accidentul de vineri nu îi va afecta programul. ”Nimeni nu ar îndrăzni să îi spună să o ia mai uşor”, a declarat unul dintre ei. Prinţul consort se pregăteşte pentru o vizită de două zile în Wales, ce va avea loc săptămâna aceasta.

Taguri articol


12