Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii urmează să îi predea Prinţului William o parte din însărcinările sale publice, pentru a-l ajuta să se pregătească pentru momentul în care va deveni suveran, conform unor documente confidenţiale citate de publicaţia “Mail on Sunday” în pagina electronică. Documentele prezintă planuri aflate într-un stadiu avansat pentru reducerea însărcinărilor publice ale suveranei în vârstă de 83 de ani şi sunt incluse într-un dosar elaborat de funcţionarii Ministerului de Finanţe, în legătură cu noile aranjamente financiare pentru Prinţul Charles şi fiii săi. Unul dintre paragrafele cenzurate în versiunea publică a documentelor afirmă că “Prinţii William şi Harry îşi vor spori cheltuielile în momentul în care vor prelua angajamente în numele reginei”, iar un altul precizează că “începând de anul viitor, este de aşteptat ca prinţul William să petreacă o parte semnificativă a timpului pentru angajamente oficiale”.
La nivel oficial, Palatul Buckingham a dezminţit în repetate rânduri intenţia de a reduce prezenţa publică a reginei Elisabeta a ll-a. Conform Sky News, după publicarea documentelor în “Mail on Sunday”, un purtător de cuvânt al Casei Regale a afirmat că acestea reprezintă o interpretare eronată a unui memorandum referitor la calcularea impozitelor, iar un purtător de cuvânt a precizat că nu există planuri pentru preluarea atribuţiilor reginei de către prinţul William.