Prinţul William își va numi fiica Diana

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prinţul William își va numi fiica Diana

Monden 30 Septembrie 2014 / 00:00 1955 accesări

Cel de-al doilea copil al prinţului William ar putea primi, dacă va fi o fetiţă, numele Elizabeth Diana Windsor, în amintirea mamei sale, potrivit declaraţiilor lui Andrew Morton, autorul unei biografii a prinţesei Diana, în care a dezvăluit adevărul despre relaţia încordată a acesteia cu familia regală britanică. Prințul William şi soţia sa au discutat foarte mult despre cum să îşi numească următorul copil. ”William şi Catherine au discutat despre numele de fetiţe înainte de naşterea lui George, primul lor copil, iar acum speră că de această dată vor avea o fetiţă, astfel încât să îşi poată îndeplini dorinţa de a-i da numele mamei lui William. Nu sunt foarte încântaţi de ideea că probabil numele va fi prescurtat în ”Prinţesa Di”, dar nu se vor răzgândi”, a declarat Andrew Morton, care a precizat că are informaţia de la prieteni foarte apropiaţi ai cuplului regal.

Andrew Morton a mai adăugat că prinţul şi ducesa au luat în considerare şi faptul că mulţi membri ai familiei regale ar putea fi furioşi de botezarea următorului copil cu numele Diana Elizabeth, din cauza ostilităţii dintre Diana şi familia regală. Prinţul William i-a dăruit lui Catherine Middleton, în noiembrie 2010, inelul de logodnă care a aparţinut mamei sale, spunându-i logodnicei sale că acela era modul său de a se asigura că mama sa este implicată în eveniment.

Andrew Morton, în vârstă de 60 de ani, a scris bestsellerul internaţional ”Diana: Her True Story”, în anul 1992, iar o ediţie revizuită a fost publicată după moartea prinţesei Diana, bazată pe răspunsurile înregistrate de prinţesă pe mai multe casete audio. Înregistrările, cumulând circa şapte ore de material, au fost făcute în secret, la Palatul Kensington, în 1991, într-o serie de interviuri realizate printr-un intermediar. În acele înregistrări, prinţesa Diana vorbeşte deschis despre viaţa sa dinainte de a se căsători cu prinţul Charles, lupta sa cu bulimia, tentativele de suicid, durerea pricinuită de relaţia soţului său cu Camilla Parker Bowles şi relaţiile încordate cu ceilalţi membri ai familiei regale. Informaţia privind noua sarcină a ducesei de Cambridge a fost făcută publică pe 8 septembrie. Acesta este al doilea copil al cuplului, după prinţul George, care s-a născut pe 22 iulie 2013. Născut în mijlocul unei veritabile frenezii mediatice, prinţul George este al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii.



12