Prinţul William nu vrea să fie rege în locul tatălui său

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prinţul William nu vrea să fie rege în locul tatălui său

Monden 29 Noiembrie 2010 / 00:00 474 accesări

Prinţul William nu vrea să fie rege în locul tatălui său, prinţul Charles, aşa cum au declarat britanicii că îşi doresc, în trei sondaje de opinie recent efectuate. Un apropiat de rang înalt al monarhiei britanice a declarat că prinţul William nu are nicio îndoială că prinţul Charles va fi următorul rege al Marii Britanii, după moartea reginei Elisabeta a II-a. “Prinţul William este conştient de speculaţiile care au apărut, dar are un caracter puternic. Ştie care este locul său în familia regală şi se consideră pe o treaptă de jos. Nu are nicio dorinţă de a urca rapid pe această scară a monarhiei, înainte de vreme”, a declarat sursa citată. “Amândoi vor ca lucrurile să decurgă natural în sânul instituţiei, nimeni nu cultivă ideea că o generaţie ar putea fi sărită”, a mai precizat aceeaşi sursă.

Prinţul William, nepotul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a anunţat recent că se va căsători cu logodnica lui, Kate Middleton, nunta urmând să fie celebrată pe 29 aprilie 2011, la catedrala Westminster din Londra. Prinţul William este al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după tatăl său, prinţul Charles.



12