Prinţul William a glumit şi a vorbit despre copii cu Barack Obama ieri, în timp ce soţia sa Kate, care a rămas la New York, a fost primită de zeci de fani care au înfruntat frigul pentru a o saluta, relatează AFP. Prinţul William - care a sosit la New York duminică seara împreună cu soţia sa, în prima lor vizită oficială în Statele Unite - s-a întâlnit ieri dimineaţă cu preşedintele american, în cadrul unei etape de câteva ore la Washington. Aşezaţi alături, în Biroul Oval de la Casa Albă, preşedintele american şi prinţul William, zâmbind, au glumit şi vorbit despre copii. Evocând al doilea copil, care se va naşte în primăvară, prinţul i-a spus preşedintelui că, în emoţia pe care i-a provocat-o naşterea primului său copil, prinţul George, a uitat să întrebe dacă acesta era băiat sau fată. "Ai uitat să întrebi?", a exclamat râzând Obama, tatăl a două fete. Prinţul a venit totodată să ceară susţinerea preşedintelui în lupta împotriva traficului de animale sălbatice. Preşedintele a salutat, în faţa presei, "activitatea foarte importantă" a lui William, preşedintele Asociaţiei "United for Wildlife", care luptă pentru apărarea faunei sălbatice. Cei doi s-au întâlnit ultima dată în 2011, la Palatul Buckingham, cu ocazia vizitei de stat a lui Barack Obama.