Prioritate zero: asigurarea apei calde şi a căldurii!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mangalia. Prin revenirea primarului Claudiu Tusac

Prioritate zero: asigurarea apei calde şi a căldurii!

Eveniment 25 Februarie 2012 / 00:00 752 accesări

REÎNTOARCERE Vineri a fost prima zi de lucru a primarului Mangaliei, Claudiu Tusac, după aproape trei luni de repaus forţat impus de prefectul Constanţei, printr-un ordin, care a fost anulat, zilele trecute, de către Tribunalul Buzău. Cu această ocazie, edilul Mangaliei a organizat o conferinţă de presă în care a declarat că, din păcate, trioul prefect - deputatul Zanfir Iorguş - consilierul Ion Mincă a înţeles că este mai bine să acumuleze capital electoral printr-o campanie negativă şi agresivă împotriva sa. „Cel mai dureros lucru este că aceşti oameni, cu intenţia de a-mi ştirbi imaginea, au lovit în cetăţeni, pe care i-au lăsat în frig toată iarna”, a spus Tusac. El cere public reprezentanţilor instituţiilor publice centrale (primul ministru, ministrul Administraţiilor şi Internelor), dacă ştiu cazul Mangalia, să vină în sprijinul administraţiei publice locale, să intervină, solicitându-i prefectului judeţului Constanţa să acţioneze conform atribuţiilor cu care a fost învestit şi nu împotriva legii. „Reamintesc tuturor factorilor decizionali cât şi cetăţenilor din Mangalia că, pentru a doua oară, în mod nelegal, prefectul a dispus eliberarea mea din funcţie fără nicio bază legală. Din cauza acestei situaţii, pentru apărarea drepturilor mele de cetăţean şi pentru apărarea imaginii mele de om politic, voi continua demersurile mele în justiţie, atât la instanţele din România, cât şi la cele europene, cărora le-am cerut să sancţioneze modalitatea abuzivă prin care prefectul m-a demis din funcţia de primar, tulburând într-un mod fără precedent toată activitatea municipiului. Având în vedere perioada lungă cât am lipsit din Primărie, voi lua toate măsurile legale care se impun pentru verificarea operaţiunilor financiare şi juridice făcute de către toţi cei care au ocupat funcţia de viceprimar cu atribuţii de primar pe această perioadă”, a spus Tusac.

PROIECTE RELUATE În altă ordine de idei, primarul a adăugat că prioritatea sa zero în aceste zile este asigurarea apei calde şi a căldurii către populaţie, mai ales că, de când a lipsit, Mangalia a fost într-un haos continuu din punct de vedere administrativ. „La aproape 10 zile s-au schimbat viceprimari după viceprimari. Din respect pentru cetăţenii acestui oraş, ţinând cont de prerogativele pe care le deţin, mă angajez ca în perioada care a rămas până la alegeri să mobilizez consilierii locali în vederea rezolvării de urgenţă a problemelor curente care apasă municipalitatea (căldura, apa caldă, proiectele sistate) şi voi încerca, de asemenea, reluarea proiectelor începute în aceşti trei ani de mandat şi sistate din considerente politice. După trei ani de mandat, cetăţenii municipiului Mangalia au avut acum ocazia să îi cunoască cu adevărat pe cei pe care i-au ales în Consiliul Local, persoane care în loc să se ocupe de problemele stringente ale oraşului, să găsească soluţii, s-au remarcat prin activitatea intensă depusă pentru denigrarea mea în media. Mă angajez public ca, în perioada imediată, să consult cetăţenii municipiului Mangalia, invitându-i pe toţi cei interesaţi să participe la dezbateri publice cu privire la toate problemele care îi privesc”, a spus Tusac, care a mai spus că cei care au lăsat Mangalia în frig trebuie să plătească. „A lăsa oamenii în frig este un genocid, iar cei răspunzători trebuie să dea socoteală. De asemenea, voi colabora cu toate instituţiile statului pentru a găsi vinovaţii”, a adăugat Tusac. În altă ordine de idei, primarul Mangaliei a mai spus că situaţia de la Mangalia, dar şi modul în care a fost demis au fost prezentate într-o reclamaţie adresată Comisiei Europene a Drepturilor Omului.



12