Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, la sfîrşitul săptămînii trecute, cu ambasadorul Germaniei în România, Andreas von Mettenheim. Biroul de presă al instituţiei condusă de Predoiu a anunţat că cei doi au luat în discuţie priorităţile Ministerului Justiţiei (MJ) în 2010, codurile de procedură, studiile de impact, legile de punere în aplicare, precum şi modificarea legii Curţii Constituţionale. De asemenea, Predoiu i-ar fi prezentat ambasadorului Germaniei evoluţiile din sistemul judiciar, precum şi concluziile desprinse în urma participării la şedinţele de bilanţ ale unor Curţi de Apel din ţară. La rândul lui, von Mettenheim a exprimat disponibilitatea Germaniei de a sprijini în continuare procesul de reformă a sistemului judiciar din România, precum şi interesul pentru dezvoltarea de noi proiecte comune.