Priorităţile Opoziţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Priorităţile Opoziţiei

Eveniment 24 Iulie 2010 / 00:00 543 accesări

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a comentat sondajul de opinie al IPP Data Research şi a susţinut că prioritară este înlocuirea actualului Executiv cu unul competent şi doar în măsura în care preşedintele s-ar opune în faţa unei noi majorităţi parlamentare s-ar impune suspendarea. „Nu suspendarea preşedintelui este preocuparea mea principală sau prioritară. Am spus că, din punctul nostru de vedere, este necesar ca România să aibă un Guvern mai competent şi mai cinstit. Dacă Traian Băsescu se constituie într-un obstacol la constituirea unui asemenea Guvern, atunci se procedează la suspendare. Dacă nu, nu. Oricum, eu nu pot să accept ideea că ţara mai poate fi lăsată încă doi ani pe mâna acestor oameni sau încă patru ani în scopul de a se eroda ei electoral”, a explicat Antonescu. La rândul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că preşedintele Băsescu poate fi suspendat dacă îşi încalcă atribuţiile, avertizând însă că opoziţia nu are voturile necesare şi nici instrumentele de a atrage parlamentari precum cei de la PDL, adică bani şi funcţii. Întrebat într-o emisiune de televiziune dacă PSD ar putea face demersuri alături de PNL pentru suspendarea preşedintelui, Ponta a declarat: „Categoric, într-un scenariu simplu - şi nu mă feresc să îl spun public - dacă reuşim să formăm o majoritate şi să dăm jos Guvernul şi mai departe putem să folosim acea majoritate dacă Traian Băsescu îşi încalcă atribuţiile, putem să o facem”. Vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu, a depus la Biroul Permanent al Senatului o solicitare oficială de dezbatere, într-o şedinţă de birou, a oportunităţii suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Taguri articol


12