În politichia noastră autohtonă şi reşapată, jocul de-a şoarecii şi pisica a căpătat conotaţiile unei doctrine universal valabile pentru şnapani, diversionişti cu ziua, consumatori de stenograme romanţate, rozătoare ale patriei, purtători de caterincă, sugari, precizez, dintr-o anumită parte a populaţiei, barosişti socialişti, precum şi diverse entităţi politice de duzină. Faţă de alte ţări dezvoltate şi cu priză la barosul UE, la noi, rolul motanului din poveste a fost adjudecat pe vecie. Din prima, cum se spune, fără teste locale, fără repetiţie sau „sufleor” cu casa închisă. Un singur cetăţean al patriei, singur în toate cele, după cum ar completa poetul, este capabil să joace rolul motanului în întregime, fără mofturi sau alte fiţe de culise. Poate credeţi că e vorba de Dănilă, eroul unor farse celebre de privatizare, care de şoricei nu are milă... Ei bine, motanul nostru este oarecum specializat şi medaliat în materie de diversiuni feline de învrăjbire colectivă. În privinţa şoriceilor lacomi şi soioşi, ţara nu duce lipsă de exemplare dintre cele mai percutante pe frontul invizibil al proastei creşteri, ţinând cont la calculul final şi de lipsa celor şapte ani de acasă. Politichia, aşa cum este ea receptată de la distanţă, joacă tot mai activ rolul unei găuri de şoarece, însumând cele bune şi cele rele la un loc. Inclusiv părul de pisică aferent algoritmului politic pus la cale de marele motan. Deşi, iniţial, după trecerea prin mai multe masterate, s-a specializat în trierea găurilor de şarpe, chiar şi a celor cu clopoţei, motanul a revenit la prima lui dragoste - gaura de şoricei. Era şi firesc să se întâmple aşa ceva. De-a lungul anilor în care a navigat pe mările şi oceanele lumii, motanul a fost însoţit pretutindeni de gaura sa de şoricei din cambuză, punct strategic... În niciun jurnal de bord, luat ca unitate de măsură a faptelor de vitejie emanate de motan, nu se face vorbire despre gaura de şarpe, poate doar cu excepţia unor falsuri greu de demonstrat. Uneori, pe parcursul chinuitoarelor zile de voiaj pe mare, motanul îşi omora timpul cu gaura de şoricei din cambuză. În timp, s-a statornicit o lungă şi durabilă prietenie. După ce a intrat în politică, via Roman, a dat cu totul alte dimensiuni găurii amintite şi şoriceilor săi, transformaţi foarte repede într-o masă de manevră. Astăzi, după cum se poate vedea cu ochiul liber, şoriceii politici, la care facem referire directă, sunt pretutindeni, fiind folosiţi în diverse exerciţii şi teste destinate cobailor. Unii dintre ei, precum şoriceii privatizării, sunt lansaţi la apă pe derdeluşul unui obiectiv gen OLTCHIM, după care sunt lăsaţi să se înece în voie. Când e vorba de un caşcaval precum cel citat mai sus, orice şoricel se dă voinicel, cu partidul lui de doi bani cu tot, pentru ca, într-un final cu papanaşi, să o ia în freză. Motanul are în subordinea sa o armată de şoricei. Cu ajutorul lor, să fim bine înţeleşi, îşi pune planurile în acţiune. Misiunile sunt dintre cele mai diverse. Unii dintre ei, de pildă, i-au căutat Elenei Udrea un colegiu pe măsura aspiraţiilor sale patriotice de felină consacrată. În prezent, trecerea şoriceilor de la un partid la altul nu se mai face pe şestache. Asistăm la un schimb de bulendre între rozătoare în care persistă legea calului poftitor de ovăz. Notorietatea unora, dobândită în fel şi chip, i-a golit pe unii de caracter. La început, cu ani în urmă, până să obţină atestatul de motan al UE, personajul nostru principal se îndeletnicea cu livrarea de lacrimi la domiciliu. Dădea apă şoriceilor lui Stolo. În materie de tactici şi uzine, datul apei la şoricei s-a dovedit a fi un procedeu eficace ori de câte ori motanul a fost nevoit să iasă din nămol de unul singur...