Privatizarea CFR Marfă, garată din nou la Guvern

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Privatizarea CFR Marfă, garată din nou la Guvern

Politică 06 August 2013 / 00:00 372 accesări

Privatizarea CFR Marfă continuă să fie suspendată. Solicitările Guvernului de convocare a unei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pentru a da un aviz în ceea ce priveşte privatizarea CFR Marfă au fost tergiversate de preşedintele Traian Băsescu până în momentul când premierul a plecat în concediu. Imediat ce Gabriel Oprea a preluat atribuţiile lui Victor Ponta, Băsescu, aflat pe plajă la Neptun, a convocat şedinţa CSAT, în care bineînţeles că nu s-a luat nicio decizie. Astfel, soarta privatizării CFR Marfă se află în prezent tot la Guvern. Şeful statului a declarat ieri că, dacă Ponta îşi făcea vacanţa la Neptun, existau mai multe şanse în privinţa unui rezultat favorabil, Băsescu arătându-se deranjat de absenţa lui Victor Ponta de la şedinţa CSAT. „M-a deranjat şi faptul că s-au trimis hârtiile după ce premierul a plecat, deci nu mai aveam cum să discut problema cu el. Nu putem să lăsăm statul după cum pleacă premierul împreună cu bona în vacanţă la Miami. Mergea şi el la Neptun şi ne vedeam repede”, a spus Băsescu. Preşedintele a avertizat că orice întârziere de publicare în „Monitorul Oficial“ a hotărârii de privatizare a CFR Marfă poate atrage eventuale daune solicitate de către firma câştigătoare. Băsescu nu a făcut însă niciun fel de referire sau precizări despre eventualele nereguli din contractul de privatizare, acuzaţii pe care le lansa în urmă cu câteva zile. Chiar dacă Guvernul, prin premierul Victor Ponta, i-a solicitat lămuriri şi detalii referitoare la eventualele nereguli, şeful statului nu a venit cu niciun fel de dovadă, continuând însă războiul declaraţiilor şi practicând sportul său preferat: aruncarea mâţei în curtea vecinului.



12