Compania CFR Marfă se va privatiza atunci când condiţiile de piaţă vor fi favorabile, a declarat, ieri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, într-o conferinţă de presă. \"Suntem într-o perioadă de criză, iar privatizarea unei societăţi trebuie să aducă bani la buget. Nu privatizăm de dragul de a privatiza, ci pentru a avea venituri în bugetul de stat, iar înţelegerea pe care am avut-o cu FMI a fost aceea de a continua programul de restructurare la CFR Marfă, eficientizarea activităţii acesteia şi pregătirea ei pentru privatizare în momentul în care piaţa va fi favorabilă\", a spus Anca Boagiu. În ceea ce priveşte restructurarea de personal în 2011 la CFR Marfă, ministrul Transporturilor nu a menţionat nici o cifră. \"Vom vedea câţi oameni pleacă. Dacă gândim din punct de vedere managerial şi nu populist, un manager adevărat în momentul în care îşi evaluează compania îşi evaluează în primul rând costurile, veniturile, încearcă să-şi diminueze pierderile şi apoi discută despre restructurarea de personal\", a spus ministrul Transporturilor. CFR Marfă a înregistrat pierderi de 147 milioane de lei în primele nouă luni ale anului, datoriile societăţii ajungând la 803 milioane de lei. Din total, 264,3 milioane de lei reprezintă datoria către CFR SA pentru taxa neachitată de utilizare a infrastructurii. Compania se află pe lista viitoarelor privatizări ce vor fi făcute de statul român, premierul Emil Boc anunţând, la începutul lunii noiembrie, că procesul de privatizare cuprinde şi CFR Marfă, \"un demers început, care trebuie să meargă mai departe\". CFR Marfă deţine un parc de material rulant de peste 42.000 de vagoane şi peste 900 locomotive. Societatea ocupă o cotă de piaţă de 49,2% comparativ cu operatorii feroviari privaţi din România, apreciată în tone/km marfă transportată şi, respectiv, 58% apreciată în tone/km marfă încărcată. Cu un parc specializat de vagoane pentru transport cărbune, de circa 10.000 model Eacs şi 4.900 model Fals, CFR Marfă este singura companie care dispune de suficient material rulant pentru a prelua la transport producţia naţională de cărbune. În primul trimestru al anului 2010, CFR Marfă a transportat 53 la sută din cărbunele de pe calea ferată, restul fiind transport pe auto (2,42 la sută), fluvial (9,13 la sută), maritim (23,66 la sută) şi operatori particulari feroviari (11,79 la sută).