S-a aflat în România de mai multe ori. Prima dată a filmat, în 1972, filmul „Pope Joan” alături de Liv Ulman. În urmă cu patru ani, a revenit la Bucureşti pentru a filma comedia „The Uncrowned Heart” şi de atunci l-a însoţit pe prietenul său Nino d`Amato, care a construit în afara Bucureştiului o şcoală pentru copiii bolnavi de SIDA în amintirea fiicei sale românce, Andreea, care a murit răpusă de teribila maladie. De altfel, de-a lungul vieţii sale, doar activitatea de caritate i-a răpit mai mult timp decît actoria. De 40 de ani, în apropiere de Roma, se îngrjijeşte de un stabiliment care oferă adăpost băieţilor care provin din familii sărace, cu probleme. S-a îngrijit chiar şi de tineri originari din România.

Lui Franco Nero îi place să călătorescă şi pentru filmele sale a cutreierat întreaga lume. În călătoriile sale, însă, nu uită niciodată să ia o geantă de mînă plină cu medicamente. Ataşamentul său faţă de familie este foarte puternic. Însoţit fie de Vanessa Redgrave, cu care şi-a legalizat relaţia abia în 2006, fie de fiul lor Carlo Gabriel, Franco Nero şi-a cărat familia cam peste tot unde a trebuit să filmeze. În ceea ce priveşte familia, este socrul lui Liam Neeson, căsătorit cu Natasha Richardson, fiica Vanessei Redgrave din prima căsătorie cu regizorul Tony Richardson.

Privind înapoi la cariera sa, nu este nerecunoscător western-ului, un gen care l-a consacrat. Pînă la sfîrşitul anului va începe filmările la un lungmetraj, omagiu adus legendarului Sergio Leone, de numele căruia se leagă filmul-cult „The Good, the Bad and the Ugly”. Franco Nero a fost nominalizat de trei ori la premiile Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood, celebrele Globuri de Aur, apoi a primit distincţii pentru întreaga carieră în cadrul festivalurilor de film de la Los Angeles, Milano sau Cluj. „Cei mai mari regizori italieni spun că filmul este ochi şi această învăţătură a fost pusă în practică înaintea mea cu mare succes de actori pe care i-am idolatrizat, Marlon Brando şi Edward G. Robinson. Şi în opinia mea, privirea este cea care rămîne în amintirea spectatorului. Privirea este foarte importantă pentru mine. Îmi place să stau nemişcat în faţa camerei. Atît timp cît mă vor ajuta ochii, voi avea această privire stăruitoare”, a explicat actorul italian despre tehnica interpretativă care l-a făcut celebru.

În cadrul Festivalului de Film de la Cluj, pe lîngă Premiul pentru Întreaga Carieră, Franco Nero a prezentat „Forever Blues”, primul film pe care l-a semnat ca regizor. „Mi-a plăcut întotdeauna să regizez. Mai bine stai în faţa camerei şi am fost mereu atras în capcana actoriei”. Legenda spune că, pe vremea cînd lucra ca fotograf pe platoul de filmare al producţiei „The Bible: In the Beginning”, regizorul John Houston a văzut o fotografie a sa şi imediat a exclamat: „Acesta este chipul pe care îl vreau!”. Pentru „Forever Blues” a scris scenariul, s-a implicat în producţie, a regizat şi a jucat rolul principal, mult prea multe responsabilităţi care au ameninţat serios calitatea filmului. Cît despre capabilitatea actorilor de a regiza, Franco Nero i-a înşirat, probabil, pe colegii de breaslă cărora le apreciază filmele, dintre care nu lipsesc Charlie Chaplin, Vittorio De Sica, Pietro Germi, Orson Welles, Robert Redford, Mel Gibson sau Kevin Costner. În „Forever Blues” s-a lăsat ghidat de pasiunea sa pentru jazz şi a dorit să-i aducă un omagiu lui Louis Armstrong. Unul din marile sale regrete este că nu a apucat să-l cunoască pe muzicianul de culoare. I-a cunoscut, însă, pe Ella Fitzgerald, Ray Charles, Frank Sinatra sau Tonny Bennett. Despre marile sale reuşite, actorul cu greu tace, vorbind despre fiul său, Carlo, care îi calcă pe urme, preferînd, însă, regia. Tată şi fiu colaborează la toate proiectele personale ale lui Carlo Nero, chiar dacă acestea riscă să rămînă în umbra celebrului său părinte. Franco Nero este uşor recunoscut pe patru continente, unul dintre cei mai populari actori europeni!