Trăim într-o lume guvernată de ştiinţă, în care căutăm explicaţii raţionale pentru fiecare fenomen care are loc în jurul nostru şi pentru fiecare trăire pe care o avem. Trăim într-o lume aflată în continuă mişcare, în care, dacă vrem să ţinem pasul cu schimbările din jurul nostru, trebuie să alergăm mereu. Trăim într-o lume nesigură şi dură, în care fiecare zi aduce noi griji, noi temeri, noi motive de stres şi noi dezamăgiri. Pentru a putea face faţă provocărilor vieţii de zi cu zi, cei mai mulţi dintre noi şi-au concentrat atenţia pe satisfacerea nevoilor lumeşti, renunţând, din diferite motive, la nevoile sufletului (ne mai aducem aminte cu ocazia sărbătorilor să facem fapte bune, de parcă acest lucru ar compensa pentru nepăsarea din timpul anului). Şi totuşi, mai există şi oameni pentru care credinţa în Dumnezeu este singura cale prin care se pot elibera de griji. Printre ei se numără şi constănţenii de la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanţa, care au făcut tot posibilul pentru a ridica o biserică în curtea instituţiei.

ÎN CIUDA PENSIILOR MODESTE PE CARE LE AU, CU AJUTORUL PREOTULUI GHEORGHE CHIRCALAN, PE 3 MAI 2010 A FOST PUSĂ PIATRA DE TEMELIE A BISERICII „SFÂNTUL MARE MUCENIC ŞI TĂMĂDUITOR PANTELIMON”, LUCRĂRILE LA AŞEZĂMÂNTUL DE CULT DEMARÂND PE 6 IUNIE 2010

„Timp de zece ani, am ţinut slujbele într-o cămăruţă din incinta Căminului, în care încăpeau 7-8 persoane, iar restul stăteau pe hol. Împreună cu directorul Căminului, Doruţa Giuglea şi încurajat de Înaltpreasfinţitul (IPS) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, am început demersurile pentru realizarea unei biserici în curtea Căminului pentru persoane vârstnice. Cea mai mare înlesnire ne-a dat-o primarul Constanţei, Radu Mazăre, care ne-a dat acest teren pentru construcţie”, povesteşte părintele Chircalan.

BANII - DIN PENSII ŞI MATERIALELE - DIN DONAŢII Banii pentru ridicarea bisericii au venit de la vârstnicii din cămin, iar o parte din materiale au fost donate de oameni generoşi care au dorit să ajute. „Un foarte mare ajutor l-am primit de la Bucur Braşoveanu, unul din rezidenţi, care ne-a dat toţi banii pe care i-a strâns. Din păcate, a murit înainte de-a fi pusă piatra de temelie. Mulţi din ctitorii iniţiali ai bisericii nu au mai apucat să vadă biserica. O parte din ei au văzut temelia, alţii zidurile înălţându-se, dar puţini au ajuns să vadă clădirea în stadiul actual”, a mai spus părintele. Clădirea bisericii are demisol (care a fost finalizat şi unde se oficiază slujbele) şi etaj. La etaj, mai este nevoie de tencuiala interioară, catapeteasma (peretele despărţitor, împodobit cu icoane, dintre altar şi restul bisericii - n.r.) şi uşa de la intrare, pentru a se putea ţine slujbele. În sâmbăta care a trecut, credincioşii au participat la slujba de sfinţire a crucii ce va fi aşezată pe turla bisericii, care a fost oficiată de IPS Teodosie. „Biserica ce se zideşte, dacă nu poartă crucea, nu este desăvârşită. Crucea este steagul creştinului, toiagul său, semnul biruinţei şi puterea care înfrânge orice rău”, a spus, cu ocazia sfinţirii crucii, Arhiepiscopul Tomisului.

BINECUVÂNTARE Pentru rezidenţii Căminului pentru persoane vârstnice, biserica reprezintă o adevărată binecuvântare. Este locul în care vin pentru a se ruga şi a uita de grijile care-i apasă. Claudia Smiricinschi locuieşte în cămin de opt ani. A ajuns aici după ce proprietarul casei naţionalizate în care locuia a revendicat imobilul. „Când a început procesul şi a trebuit să-mi părăsesc casa, primarul Mazăre a venit la mine şi mi-a zis că mă va duce într-o casă caldă şi la o mamă bună, şi aşa a şi făcut. Mă simt foarte bine aici, este un vis la anii noştri să stai în acest loc. Iar acum, că avem şi biserică aici, este minunat. Vin la slujbă în fiecare duminică. De fiecare dată plec de aici împlinită şi uşurată”, povesteşte Claudia. Tot de opt ani locuieşte în cămin şi Dumitra Sava, care a venit aici după ce i-a murit soţul. Rămasă singură pe lume, femeia a făcut cerere şi a fost admisă în centru. „M-am gândit din timp că voi rămâne singură şi voi avea nevoie de ajutor, aşa că am făcut cererea şi după trei ani am venit aici. După ce mi-a murit soţul am stat doi ani singură în casă şi am crezut că rămân mută, pentru că nu aveam cu cine schimba o vorbă. Singurătatea este mult mai grea decât boala. Acum am venit aici, şi este foarte bine”, spune femeia. Dascălul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon” este şi el rezident al căminului. Maistru militar ieşit la pensie, Nicolae Gheorghe a venit la cămin pentru că nu a vrut să deranjeze pe nimeni. „Soţie nu mai am. Am fost maistru militar şi am predat la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. Fiul meu este ofiţer secund şi am şi o nepoţică. Acum patru ani şi zece luni am venit aici. L-am întâlnit pe părinte şi a fost de acord să-i fiu dascăl. De altfel, tot eu sunt şi paracliser şi gestionar şi mă ocup şi de fondurile bisericii”, a spus Nicolae.