Privitor la măsurile de creștere a rezilienței naționale a aliaților, România sprijină cooperarea NATO - UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Privitor la măsurile de creștere a rezilienței naționale a aliaților, România sprijină cooperarea NATO - UE

Externe 14 Noiembrie 2016 / 21:37 447 accesări

Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Dan Neculăescu, a avut, luni, o întrevedere cu Patrick Turner, asistent al secretarului general al NATO pentru operații, prilej cu care oficialul român a subliniat sprijinul României pentru dezvoltarea cooperării NATO - UE în ceea ce privește măsurile de creștere a rezilienței naționale a aliaților.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în cadrul discuțiilor au fost abordate stadiul și perspectivele implementării deciziilor adoptate la Summit-ul NATO de la Varșovia, cu accent asupra măsurilor privind consolidarea posturii de descurajare și apărare Aliate în zona Mării Negre.

"Cei doi oficiali au salutat progresele deja obținute, subliniind, în același timp, necesitatea continuării eforturilor în vederea implementării deciziilor adoptate la cel mai înalt nivel. Totodată, în cadrul discuțiilor a fost evocată importanța măsurilor de creștere a rezilienței naționale a Aliaților și a sprijinului acordat de NATO în acest domeniu țărilor partenere. Secretarul de stat pentru afaceri strategice a mai subliniat sprijinul României pentru dezvoltarea cooperării NATO — UE pe acest palier, precum și în alte domenii de interes comun, conform declarației adoptate de cele două organizații în iulie 2016", precizează MAE.

Oficialul NATO a adresat mulțumiri pentru contribuția semnificativă a României la operațiile și misiunile aliate în derulare.



12