Primii paşi, primele cuvinte, reprezintă, pentru un copil, începutul aventurii, al cunoaşterii. Din păcate, pentru Mădălin, un băieţel de nouă ani, din comuna constănţeană Lumina, aceste gesturi, atât de simple, îi sunt interzise. „A fost diagnosticat cu tetrapareză, retard şi hidrocefalee, printre altele. Practic, copilul meu nu vorbeşte, nu aude şi nu merge”, povesteşte Elena Condurache, mama lui Mădălin. De-a lungul timpului, Elena a dezvoltat un limbaj propriu cu fiul ei, constând într-o serie de gesturi. În afară de mama sa, băieţelul mai este ajutat şi de sora lui. Deşi nu se poate deplasa la fel ca ceilalţi copii de vârsta lui, băiatul este foarte curios şi dornic să descopere lumea din jurul lui. Pentru a nu se răni, Elena este nevoită să îl supravegheze permanent. „Am montat zăvoare la toate uşile, cât mai sus, pentru ca fiul meu să nu ajungă la ele. Toată aparatura electrocasnică este închisă şi trebuie să am grijă ca Mădălin să nu ajungă la ea. Fac tot posibilul pentru ca el să fie în siguranţă”, spune femeia. Singurul ei sprijin este sora băiatului, în vârstă de 13 ani, care are grijă de fratele ei atunci când mama este plecată. Tatăl celor doi copii, soţul Elenei, s-a sinucis în 2004. De atunci, familia se descurcă cum poate. Familia bărbatului a refuzat să o ajute pe văduva acestuia (pe care o învinovăţeşte pentru gestul lui) şi pe copii, lăsându-i singuri. În urmă cu câţiva ani, Elena a făcut rost de un cadru special, care îl ajută pe Mădălin să stea în picioare şi să se deplaseze prin casă. Din păcate, pentru a putea urca în cadru, băiatul trebuie să fie ridicat de mama lui. Din acest motiv, fiecare an care trece face ca îngrijirea lui să fie tot mai dificilă. „A devenit din ce în ce mai greu şi abia mai pot să îl ridic, să îl plimb. În plus, mai are momente când face crize şi când devine violent şi mă tem că, peste câţiva ani, nu voi mai putea să îl potolesc”, mai spune mama lui.

ÎN ÎNTUNERIC. Mădălin a suferit o serie de intervenţii chirurgicale, la Chişinău, în urma cărora îşi poate folosi piciorul stâng. Elena spune, însă, că mai este nevoie de operaţii pentru ca el să-şi poată folosi normal picioarele. Ceea ce este mai greu este că Elena nu ştie dacă sunt proceduri medicale sau aparate care să îi poată îmbunătăţi viaţa fiului ei. „Mă duc cu el, periodic, la Techirghiol pentru recuperare. Din păcate, este destul de dificil să îl transport, motiv pentru care nu am putut merge la mai mulţi medici să cer şi alte opinii. Aş vrea să ştiu dacă pot face ceva, dacă există o operaţie care să-l ajute, dar nu am de unde să aflu. Există un medic la Bucureşti care s-a arătat interesat de soarta lui şi care voia să-l vadă, dar nu am cu ce să ajung până acolo”, spune deznădăjduită Elena. Anii în care a avut grijă, aproape singură, de fiul ei, au început să-şi lase amprenta asupra stării de sănătate a femeii, care are probleme cu mijlocul, cu glanda tiroidă şi a descoperit, de curând, că are şi un fibrom. În ciuda acestor probleme, nu vrea să renunţe la Mădălin, ci vrea să aibă, în continuare, grijă de el. „Nu vreau să îl las la un centru. Este copilul meu, o să am grijă de el atât timp cât o să pot”, spune femeia. Cei care doresc să o ajute pe Elena să îi ofere o viaţă mai bună fiului ei pot face donaţii în contul RO41CECEC001946268846711.