APRECIERE DE 50% A FRANCULUI, ÎN TREI ANI. Aprecierea puternică a francului elveţian, din ultima săptămână, nu îi va afecta chiar atât de rău pe cei care încă au credite în această valută. Francul s-a apreciat cu circa 50%, în perioada 2007 - 2008, dar creşterea ratelor a fost temperată de scăderea indicelui de referinţă Libor, spune directorul companiei de brokeraj bancar Kiwi Finance, Anca Bidian. „La acea vreme, ratele nu au crescut cu 50% deoarece Libor a scăzut de la 2-3%, la zero şi ceva, compensând astfel diferenţa de credit valutar. Acum, francul s-a tot apreciat, atingând un maxim istoric în faţa leului, pe fondul crizei din Grecia. Şocul cel mai mare al aprecierii a fost resimţit deja. Acum sunt doar fluctuaţii, iar francul se va deprecia odată cu stabilizarea situaţiei globale”, spune Bidian.
REFINANŢAREA ESTE COMPLICATĂ. Referitor la refinanţarea creditelor în franci elveţieni, şeful Kiwi susţine că cele mai multe cazuri au fost punctuale. „Sunt persoane care au mai multe credite, în diverse monede, printre care şi franci, şi care îşi pot consolida împrumuturile în altă monedă, mai exact, în euro. Însă, cei mai mulţi clienţi care au împrumuturi în franci sunt captivi, din cauza garanţiei, pentru că au accesat creditele în 2007 - 2008, în vârful pieţei imobiliare. Cum proprietăţile s-au depreciat masiv între timp, refinanţarea presupune aducerea de garanţii suplimentare”, explică Anca Bidian. Cine ar trebui să-şi refinanţeze creditele în franci? Cei care au avut o perioadă de graţie de 2-3 ani şi care plătesc acum dobânzi mult mai mari decât cele practicate de bănci la creditele în euro, spune Bidian, care precizează că au fost cazuri în care debitorii au venit cu garanţii suplimentare sau au plătit din surse proprii o sumă mai mare, pentru a-şi diminua soldul.
RATE MAI MICI DECÂT LA CREDITELE ÎN EURO. Potrivit calculelor Kiwi, ratele în lei, plătite pentru un credit în franci elveţieni, de 50.000 euro, contractat în 2007, au fost mai mici decât cele care ar fi fost plătite pentru un împrumut similar în euro. „Chiar dacă francul s-a apreciat mai mult, s-a plecat de la dobânzi extrem de mici”, mai spune Bidian. La finele săptămânii trecute, cursul leu/franc a atins un nou record, de 3,5099.