PRM cere redeschiderea dosarului lui Radu Berceanu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PRM cere redeschiderea dosarului lui Radu Berceanu

Politică 15 Iulie 2006 / 00:00 1093 accesări

Deputatul PRM Lia Olguţa Vasilescu a declarat, ieri, că în urma unei consultări pe care o va avea cu cei trei avocaţi ai săi, va cere redeschiderea dosarului lui Radu Berceanu şi va depune o plîngere împotriva procurorului Sorin Stănescu, cel care a instrumentat cazul, deoarece a fost coleg cu actualul ministru al Transporturilor în Guvernul de pînă în 2000. Ea s-a declarat contrariată de rapiditatea cu care a fost cercetat dosarul, considerînd că termenul în care a fost soluţionat cazul, cu neînceperea urmăririi penale (NUP), este foarte mic - trei săptămîni. Parlamentarul precizează că nu a depus la dosar actele invocate pentru că a aşteptat o confirmare din partea premierului Călin Popescu Tăriceanu, că “documentele mai există”. Ea mai susţine că, după ce a declanşat acţiunea de la Parchet împotriva senatorului Berceanu, ar fi primit mai multe telefoane de la persoane din Gorj şi Vîlcea, care i-ar fi semnalat şi alte nereguli ce ar fi fost făcute în aceste zone. Parchetul instanţei supreme a dispus neînceperea urmăririi penale într-un dosar în care Berceanu era acuzat că nu şi-ar fi declarat acţiunile deţinute la o firmă. În urma verificărilor, procurorii au constatat că firma la care ministrul Transporturilor ar fi avut acţiuni era radiată în momentul declarării averilor. În consecinţă, s-a decis că Berceanu nu avea obligaţia să declare acele acţiuni. Deputatul PRM a solicitat procurorului general declanşarea procedurilor de control al averii senatorului PD Radu Berceanu, susţinînd că între declaraţiile de avere şi de interese depuse de parlamentarul democrat la Secretariatul General al Senatului şi unele afirmaţii ale acestuia ar exista "numeroase inadvertenţe şi semne de întrebare". Vasilescu a făcut referire la faptul că Berceanu ar fi recunoscut, într-un cotidian central, că ar "deţine controlul" asupra firmei Jiul SA Craiova, care are în proprietate trei hoteluri şi o vilă, bunuri care nu au fost menţionate de senatorul democrat în declaraţiile de avere şi de interese. Parlamentarul afirmă că Berceanu ar fi administrator la două societăţi comerciale, calitate care este incompatibilă cu statutul de demnitar şi care atrage automat pierderea mandatului de parlamentar.



12