Filiala PRM Constanţa are un sediu nou situat pe şoseaua Mangaliei nr. 206, în care îşi va desfăşura de acum înainte activităţile. În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate ieri, preşedintele interimar Nicolae Gheroghe a prezentat încă doi aspiranţi la un mandat de parlamentar din şirul de candidaţi pe care îi prezintă săptămînal. De această dată au vorbit liber Stere Bajdu, candidat în Colegiul 8 pentru un post de deputat în Camera Deputaţilor, Ion Moraru, candidat în Colegiul 7 în Camera Deputaţilor şi Mircea Stoian, candidat în Colegiul senatorial 3. Ei au vorbit despre situaţiile actuale cu care se confruntă ţara noastră şi pe care le consideră de importanţă majoră pentru că îi afectează şi pe români: salarizarea cadrelor didactice, criza economică globală şi utilizarea fondurilor structurale prin elaborarea de proiecte.