PRM Constanţa cere demisia ministrului Hărdău

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PRM Constanţa cere demisia ministrului Hărdău

Politică 27 Februarie 2007 / 00:00 546 accesări

Nemulţumită de haosul în care a intrat învăţămîntul românesc, conducerea PRM Constanţa s-a decis să ceară demisia ministrului Mihail Hărdău, care, în opinia liderului Radu Comănici, este incapabil să soluţioneze criza, de acum generalizată, din învăţămînt. PRM Constanţa apreciază că ministrul Hărdău se face vinovat, printre altele, de derularea unor contracte păgubitoare, în folosul clientelei politice a PD. Radu Comănici dă ca exemplu achiziţionarea, la preţuri exorbitante, a unor microbuze sau a luxoasei limuzine de 60.000 de euro, destinată...“confortului“ ministrului Hărdău. “În tot acest timp, elevii au continuat să plătească anumite taxe (fondul clasei, care este între 40 şi 200 lei, 50 de lei pentru catalog etc.), deşi în Constituţia României este prevăzută, la art. 32 alin.(4), gratuitatea învăţămîntului de stat. O altă hibă a ministerului condus de Mihail Hărdău este cea a manualelor alternative, care reprezintă, în opinia noastră, un atentat la educaţia tinerei generaţii, nevoită să înveţe pagini întregi despre Monica Macovei, Imnul Golanilor care, nu-i aşa, reprezintă adevăratele de urmat“, a spus Radu Comănici. El a mai precizat că Filiala Judeţeană Constanţa a PRM salută decizia Opoziţiei de a depune o moţiune simplă împotriva lui Mihail Hărdău, la care vor lucra, din partea PRM, prof. univ. dr. Mihai Ungheanu, secretar al Biroului Permanent al Senatului şi conf. univ. dr. Gheorghe Funar, chestor al aceluiaşi for.

Taguri articol


12