PRM Constanţa propune un parteneriat politic local

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PRM Constanţa propune un parteneriat politic local

Politică 03 Aprilie 2009 / 00:00 447 accesări

Preşedintele PRM Constanţa, Niculae Gheorghe, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că filiala pe care o conduce a întocmit o scrisoare deschisă destinată tuturor partidelor politice, pentru „deschiderea unui dialog politic constructiv avînd ca scop identificarea celor mai potrivite soluţii pentru diminuarea efectelor crizei economice”, se arată în scrisoare. Iniţiativa PRM - iştilor constănţeni vine după ce partidul, dar şi filiala de la Constanţa, se confruntă cu situaţia de a se izola, dar şi ca urmare a situaţiei de criză economică în care se află ţara noastră. Biroul Executiv Judeţean al PRM Constanţa îşi anunţă astfel intenţia de a lansa un dialog politic local cu organizaţiile judeţene ale celorlalte partide în vederea negocierii unor formule de parteneriat. În acest sens, PRM Constanţa invită liderii celorlalte formaţiuni politice de la nivelul judeţului Constanţa să - şi manifeste poziţia faţă de această iniţiativă şi să comunice la rîndul lor eventuale modalităţi şi formule care ar putea să pună bazele unui parteneriat politic local. „Sîntem deschişi către orice partid, cu deosebire cele parlamentare. În acest moment identificăm modalităţile de colaborare şi aşteptăm reacţii din partea celorlalte partide”, a declarat preşedintele filialei constănţene. În aceeaşi conferinţă de presă, preşedintele PRM Constanţa a anunţat că nu va avea candidaţi la alegerile europarlamentare, însă la nivel central sînt vehiculate cîteva nume, printre care Corneliu Vadim Tudor şi Angela Bălan.



12