Vicepreşedintele PRM, Lucian Bolcaş, a declarat ieri că, în cazul în care se va pune problema unei moţiuni de cenzură, venită din partea oricărui partid parlamentar, chiar şi a PRM, va fi foarte bine analizată de partidul său, mai ales în ce priveşte conţinutul, motivaţia, momentul depunerii şi consecinţele. În opinia sa, fiind un partid de opoziţie, PRM are obligaţia să analizeze orice moţiune, "sîntem deschişi acestor moţiuni de cenzură, dar trebuie să gîndim cu privire la conţinut, motivaţie, momentul introducerii şi, cel mai important, ce va urma după". Bolcaş a arătat, totodată, că formaţiunea sa îşi menţine poziţia privind necesitatea declanşării alegerilor anticipate, considerînd că este singura posibilitate de asanare a vieţii politice. Vicepreşedintele PRM a mai apreciat că votul uninominal va transforma "oligarhii financiari" în "oligarhi financiari şi politici" şi s-a adresat retoric preşedintelui Băsescu, cerîndu-i să precizeze cîţi parlamentari va "cumpăra" Dinu Patriciu dacă va fi introdus votul uninominal. Bolcaş l-a acuzat pe şeful statului de faptul că, prin intenţia de a introduce votul uninominal, îşi va duce la îndeplinire "ideea totalitară" de a dizolva partidele politice. El a explicat că, în România, mandatul de parlamentar este unul reprezentativ, nu imperativ, iar cetăţenii, în cazul introducerii votului uninominal, nu îşi vor putea trage la răspundere aleşii, pe cînd partidele politice ar putea să facă acest lucru: "Ne vom trezi cu o atomizare, se va ajunge la disoluţia partidelor politice. Această idee totalitară de dizolvare a partidelor politice, urmărită de Traian Băsescu, se va realiza prin introducerea votului uninominal".