PRM încearcă să aducă nume sonore pentru alegerile europarlamentare. Preşedintele PRM, Gheorghe Funar, a anunţat că Ilie Năstase va candida pe lista PRM pentru Parlamentul European, la alegerile europarlamentare din 25 mai. “Am discutat cu Gheorghe Funar şi cu Vadim Tudor, dar nu am luat încă o decizie, pentru că nu ştiu cât timp am, deoarece sunt implicat în organizarea turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy”, a spus Năstase. Fostul tenisman şi-a manifestat intenţia de a candida în cadrul unei emisiuni televizate, în care s-a arătat deranjat de atitudinea europarlamentarului Laszlo Tokes. PRM a speculat imediat acest lucru şi i-a făcut lui Ilie Năstase invitaţia de a candida pe lista PRM. De altfel, PRM putem spune că s-a specializat în a găsi candidaţi care să îi poată aduce voturile necesare, mai ales la alegerile europarlamentare. Ne aducem aminte de anul 2009, când PRM l-a pus pe lista de candidaţi pe Gigi Becali, aflat în arest, care, de altfel, a şi ajuns parlamentar european.