PRM propune un Guvern de uniune naţională

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PRM propune un Guvern de uniune naţională

Politică 28 Noiembrie 2008 / 00:00 408 accesări

PRM propune constituirea unui Guvern de uniune naţională după alegeri, în care să fie cooptate toate formaţiunile politice, pe baza algoritmului politic rezultat după alegeri. Secretarul general al partidului, senatorul Gheorghe Funar, a declarat, ieri, că un astfel de guvern se impune în contextul actualei crizei economice internaţionale: “Ne obligă la un guvern de uniune naţională criza economică şi situaţia tot mai dificilă din ţară, pierderea locurilor de muncă, extinderea şomajului tehnic, amplificarea recesiunii din România şi creşterea preţurilor şi tarifelor”. El a adăugat că UDMR, care nu este partid, ci uniune, va rămîne, singură, în opoziţie. Funar crede că dacă nu se va forma un guvern de uniune naţională, în primăvara anului viitor, partidele aflate la guvernare vor fi “măturate” de populaţia care va ieşi în stradă. Senatorul PRM consideră că un astfel de guvern este necesar şi pentru că statul român nu mai are pîrghii pentru a conduce economia naţională: “România este singurul stat membru al UE în care Guvernul nu mai are pîrghii de a conduce economia. Guvernul Tăriceanu a renunţat la acţiunea de aur, la posibilitatea de veto şi control asupra unor domenii strategice din economia naţională”. Acesta este de părere că Guvernului i-a mai rămas la dispoziţie doar pîrghia fiscală, iar pentru a colecta bani la bugetul de stat va trece la majorarea impozitelor şi taxelor. De asemenea, Funar a susţinut că PRM nu are vreo preferinţă anume pentru vreun minister, în condiţiile în care viitoarele portofolii vor fi stabilite de viitorul premier, în urma negocierilor. El I-a recomandat şefului statului să îşi aleagă un premier “cu care să se înţeleagă şi cu care să nu mai aibă dispute”.

Taguri articol


12