Putem face un bilanț, fie și parțial. Pentru a ne măsura mușchii în UE. Ce reprezentăm teoretic și ce reprezentăm practic? Ce poziții ocupăm prin reprezentanții noștri? În felul acesta aflăm dacă europarlamentarii aleși în acest an și președintele României și-au făcut sau nu datoria sau pur și simplu au acceptat poziții de mâna a doua. Să facem așadar un scurt bilanț.

Rezultatul de etapă obținut de europarlamentarii români și de președintele Iohannis este egal cu zero. Sunt 28 de state UE, dacă includem Marea Britanie. România are 32 de europarlamentari și ocupă ca pondere în rândul statelor UE poziția a șaptea. Să vedem ce poziții au fost obținute în beneficiul României în urma crâncenelor negocieri de la Bruxelles. Sunt 22 de comisii UE. Logic ar fi ca președințiile acestora să se împartă echitabil între statele membre. Dacă așa s-ar întâmpla, cu certitudine România ar fi unul dintre beneficiari. Ei bine, din 22 de comisii existente, în niciuna europarlamentarii români nu dețin prima poziție. Caimacul l-au luat statele puternice din UE. Pe ceva posturi mai importante au pus mâna și reprezentanții statelor de la Vișegrad. Și mai sunt statele cele mai mici și mai puțin importante ale UE, care au primit și ele funcții de prim rang, în schimbul susținerii necondiționate a intereseleor nucleului dur. Și, atenție, deja Europa funcționează cu două viteze. Iar Iohannis nu a suflat o vorbă despre asta. Ca și când nu s-ar fi întâmplat.

Președintele Iohannis a fost și este negociatorul șef al intereselor României în UE. L-am văzut hlizindu-se la ultima reuniune a șefilor Popularilor Europeni. Cea în care s-a decis abandonarea lui Manfred Weber în favoarea Ursulei von der Leyen, adică exact persoana dorită din capul locului de Merkel, dar ținută în mânecă, pe post de as trântit pe masă în momentul oportun. Goarnele de la Cotroceni au insinuat că, în taină, președintele nostru patriot a obținut de la mai marii popularilor europeni un angajament ferm pentru ca, în schimbul supunerii de care a dat dovadă și a votului disciplinat pe care l-a oferit, României să-i fie ridicat MCV-ul. Adică Mecanismul de Cooperare și Verificare care nu este aplicat decât ca o sabie a lui Damocles împotriva a două state considerate oi negre UE, respectiv România și Bulgaria. În paranteză fie spus, oficialii europeni, mai ales cei germani, când vorbesc între ei folosesc un apelativ pentru state considerate de mâna a doua provenite din fostul spațiu controlat de Moscova. Schweine. Adică porci. Așa suntem numiți și tratați. Realitatea este că nimeni nu s-a agajat ferm să ridice MCV-ul. Ca dovadă, luați la întrebări, aceiași purtători de vorbe ai președintelui Iohannis au intrat în bâțâială și au spus că va fi stabilit chiar un plan pe etape, adică o foaie de parcurs în vederea ridicării MCV. Care se va produce la calendele grecești. Totul e o minciună menită să salveze obrazul președintelui.

Cea mai proeminentă figură a grupului de europarlamentari români este Rareș Bogdan. Acesta conduce oficial familia europarlamentarilor români din marea familie a popularilor europeni. O familie importantă ca număr de voturi. M-aș fi așteptat ca negocierile pentru ocuparea diverselor poziții de conducere din Parlamentul European să le dea românilor câștig de cauză. În realitate, niciunul din europarlamentarii populari aflați sub comanda lui Bogdan nu a obținut șefia vreunei comisii. El însuși este doar membru în Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne, faimoasa Comisie LIBE, unde va avea cinstea de a o susține pe Codruța Kovesi

Dacă la șefia comisiilor cea mai importană grupare de europarlamentari români a rămas cu buza umflată, sunt curios ce se va întâmpla în viitorul Guvern al UE, alcătuit din comisari. Câți comisari vom avea? Vom avea mai mult de unul? Și dacă vom avea unul, ne vom putea menține poziția la Dezvoltare Regională , deținută până de curând de Corina Crețu? Sau vom primi ca să ni se închidă gura, un minister simbolic?

Toți românii interesați au putut observa cât de dure sunt negocierile în UE pentru fiecare poziție în parte și că reprezentanții statelor, fie președinți, cum este cazul României, fie prim-miniștri, au un cuvânt decisiv de spus. Ei se alătură unor grupuri de interese, desigur legitime, susțin obiectivele altor state, dar, la schimb, solicită și obțin sprijin pentru obiectivele proprii. Nu se întâmplă așa ceva în cazul României. Fie Iohannis este un foarte prost negociator, fie nu este interesat să transpire în interesul României, fiind arondat altor state. Rezultatul îl trădează. Nu acționează acolo în favoarea statului pe care îl reprezintă.