În schimbul de replici din Parlament, care s-a petrecut între fostul şi actualul premier, deşi Tăriceanu a fost mai „european”, ca de obicei, Boc a punctat mai bine, mai ales cînd a exclamat: „Nu cred că mai există cineva în ţara asta care să aibă încredere, domnule Tăriceanu, să vă mai dea în grijă un singur metru pătrat din suprafaţa României, indiferent dacă este pe uscat ori sub Marea Neagră!” Dacă aş fi fost în locul fostului prim ministru, aş fi răspuns cam aşa: „Iar eu nu cred că un buget de austeritate, cu măsuri anticriză, poate cuprinde şi cele 400 de milioane de euro destinate Ministerului Turismului, pe care i le puneţi pe masă Elenei Udrea, ca un fel de mărţişor politic şi economic, sub forma tichetelor de vacanţă!”

De fapt, dacă ar fi să facem un fel de inventar al tuturor ideilor pro şi contra, susţinute în Parlament în legătură cu actualul buget, am putea descoperi că fiecare preopinent, vorba lui Caragiale, are dreptate în felul său… Pur şi simplu, ai sentimentul că toţi îşi susţin cauza cît se poate de convingător, dar acest lucru nu este posibil, pentru că, dacă toată lumea ar avea dreptate, atunci bugetul de stat, ca într-un vechi banc, ar semăna cu „chiloţii lui mama mare”, pe care nepoţii o suspectau că făcuse armata la paraşutism, în travesti. Într-adevăr, toţi politicienii încearcă să-şi bage capul în lenjeria intimă a legendarei bunici din gluma respectivă, dar bieţii chiloţi nu pot înveli toate capetele!

Ceea ce mă intrigă şi mă amuză pe mine, în acelaşi timp, este tocmai faptul că nu există disensiuni în sînul coaliţiei, pe această temă, aşa după cum cei mai mulţi se aşteptau. Ba chiar, unii membri marcanţi ai PD-L se calcă pe călcîie între ei, fără să producă niciun deranj, cel puţin deocamdată, vreunui minister controlat de PSD… M-a amuzat copios, de pildă, replică lui Radu Berceanu, vizavi de măsura lui Gh. Pogea, ministrul de Finanţe, care a desenat o „hartă politică a României privilegiate”, prin alocarea sumei de 23 de milioane de euro pentru circumscripţiile uninominale ale parlamentarilor ce fac parte din actuala majoritate, în condiţiile în care ministrul Transporturilor are bani, după cum a spus chiar el, „doar ca să vopsesc autostrăzile existente”. Asta este prima consecinţă concretă a votului uninominal, deoarece acei 70.000 de euro destinaţi fiecărui parlamentar PSD şi PD-L au drept scop să le permită aleşilor să facă unele mici investiţii locale, pentru a le arăta alegătorilor că nu i-au votat degeaba. În mod evident, liberalii sînt excluşi de la „masa bogaţilor”, pentru că şi ei, anul trecut, şi-au împărţit bugetele locale în direcţia oamenilor lor!

Şi uite-aşa, bugetul asemuit de mine cu „chiloţii lui mama mare”, legendara paraşutistă în travesti din vechiul banc, se face franjuri tot mai mult, pînă cînd partea de investiţii, care ar trebui să fie cea mai importantă, ajunge să semene cu nişte chiloţi „tanga”… Mă întreb dacă mama mare ar fi avut curajul, astăzi, să mai poarte o asemenea „drăcovenie”, fără să se spovedească la duhovnicul ei! Iar duhovnicul nu era în niciun caz primul ministru al României.