Pro și contra calificativelor din clasele I - IV

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Elevi debusolați și dezamăgiți când trec la sistemul de notare Fără coronițe...

Pro și contra calificativelor din clasele I - IV

Social 20 Iunie 2014 / 00:00 19207 accesări

”Dacă iei note bune la școală, primești coroniță”, așa erau motivați elevii din clasele I - IV în urmă cu zece ani. Astăzi, însă, coronițele sunt istorie, cei mici primind, în loc de note, calificative ce nu creează o ierarhizare concretă în rândul lor. Pentru a păstra totuși ideea de competitivitate între cei mici și pentru a-i motiva să învețe, unii părinți oferă, de bunăvoie, coronițe la sfârșit de an dacă au rezultate foarte bune la școală. Potrivit psihologului Centrului Psihologic „Marea Neagră“ din Constanța, Cristina Gemănaru, coronițele erau folosite pentru a avea un impact psihologic asupra celor mici, fiind percepute de ei ca o răsplată pentru efortul depus de-a lungul anului pentru a obține note bune. Exista însă și un dezavantaj în ceea ce privește vechiul sistem de notare, căci, de multe ori, diferența între elevi era făcută de câteva sutimi și, astfel, cei mici erau dezamăgiți că, deși au fost aproape la același nivel, nu au obținut premiul întâi, de exemplu. Acordarea calificativelor în rândul elevilor din ciclul primar are mai multe dezavantaje decât avantaje, ceea ce pune la îndoială beneficiile unui astfel de sistem de notare, pentru că acesta este neclar și îi poate induce în eroare.

Echivalentul calificativelor este următorul: calificativul „foarte bine“ - se încadrează între 9 și 10, „bine“ - între 7 și 8, „suficient“ - între 5 și 6, iar „insuficient“ este echivalent cu nota 4. Coronița și diplomele pentru primii trei elevi care obțin cele mai bune note din clasă au fost înlocuite cu diplome oferite celor care se evidențiază pe parcursul anului școlar într-un anumit domeniu, atât la clasă, cât și în alte activități extracurriculare, precum concursuri sau olimpiade școlare. ”Prin acest sistem de calificative nu mai există ierarhizare, din păcate, dar, astfel, cei mici sunt valorificați pe domeniul în care se pricep cel mai bine. De exemplu, dacă un elev se evidențiază la clasă în domeniul matematicii și participă și la concursuri sau olimpiade în domeniu, el va primi la sfârșitul anului o diplomă care să îi ateste rezultatele”, a declarat directorul Colegiului Național Pedagogic ”Constantin Brătescu” din Constanța, prof. Ana-Maria Ciubotaru.

PRIN ACTUALUL SISTEM DE NOTARE S-AU DORIT ECHILIBRAREA BALANȚEI ȘI VALORIFICAREA FIECĂRUI COPIL ÎN FUNCȚIE DE ABILITĂȚILE PE CARE LE DEȚINE.

Dar ce se întâmplă cu cei mici atunci când fac trecerea de la calificative la note, în clasa a V-a? Șocul ar putea fi unul considerabil, deoarece calificativele nu reflectă adevărata lor valoare. ”Cei mici trec printr-o perioadă de nedumerire atunci când fac această trecere și pot apărea primele semne de frustrare față de sistemul de notare, pot deveni triști în urma obținerii unor note mici și vor fi dezamăgiți”, a spus psihologul. Sarcina de a le explica schimbarea și de a-i liniști pe copii le revine în acest caz părinților, care, de cele mai multe ori, nu conștientizează gravitatea situației. Trebuie spus că nu toți părinții știu să le explice copiilor noul sistem, așa că tot cel mic va fi cel care va avea de suferit. ”Dacă elevul, obișnuit fiind să obțină, de exemplu, multe calificative de „bine“, pe care le percepe ca fiind bune, va lua o notă de 7 în clasa a V-a (echivalentul calificativului „bine“), el va fi frustrat și debusolat pentru că nu va înțelege de ce, dintr-o dată, capacitatea lui de a învăța a scăzut. Doar i se spunea că învață bine”, a spus psihologul Geamănu. Așadar, dorința de a îndruma elevul în direcția aptitudinilor pe care le deține și de a le dezvolta s-a transformat, de fapt, într-un proces în care ei nu mai sunt capabili să conștientizeze nivelul la care se află și ajung în clasa a V-a cu iluzia că nu este nevoie să se pregătească la toate domeniile, ci doar la cel la care excelează.

Sfârșit de an

”A fost un an greu pentru școlarii de clasa a III-a deoarece au avut de învățat lucruri noi, dificile pentru vârsta lor, însă elevii mei au reușit să facă față cu brio tuturor provocărilor. Au participat la concursuri de matematică și română și au mers până în etapele finale, obținând rezultate extraordinare. Unul dintre băieți chiar s-a remarcat la un concurs internațional de pictură, unde a primit mențiune. La festivitatea de premiere de astăzi (ieri - n.r.) i-am răsplătit pe copii cu diplome de excelență pentru rezultatele obținute la învățătură și pentru comportamentul pe care l-au avut de-a lungul anului. Sunt foarte mulțumită de evoluția elevilor mei și-i felicit pentru efortul depus în acest an!”, a declarat prof. Elena Rusu, învățătoarea clasei a III-a A, de la Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul”, din Constanța.



12