Prefectul Constanţei, Claudiu Palaz, a avut, sîmbătă, la Neptun, o intervenţie suprinzătoare în cadrul unui seminar organizat pe tema dezvoltării sudului litoralului. Deşi reprezentant al Guvernului în teritoriu, prefectul Constanţei a prezentat un proiect privind devierea liniei de cale ferată care face legătura dintre muncipiul Constanţa şi Mangalia. Mai exact, Palaz propune înfiinţarea unei linii de cale ferată în exteriorul localităţilor şi nu prin staţiuni. Prezentarea acestui proiect a fost cel puţin ciudată, în condiţiile în care Palaz nu are pîrghiile instituţionale pentru a aplica un astfel de proiect. Şi cum acest gest a părut puţin a campanie electorală, reprezentanţii mass-media l-au întrebat pe prefect dacă nu cumva se pregăteşte pentru a candida peste trei ani la vreo funcţie publică locală, fie de primar al Constanţei, fie cea de preşedinte de Consiliu Judeţean. Răspunsul prefectului a fost, în schimb, sec: Nu. Nu aceeaşi reacţie a avut-o ministrul Turismului şi al Mediului, Elena Udrea, care a părut încîntată de idee: „De ce nu ar fi?! Poate e chiar o idee bună”.