Proba de competenţe digitale, la final

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Bac

Proba de competenţe digitale, la final

Social 18 Iunie 2011 / 00:00 656 accesări

Penultima probă orală din cadrul examenului de bacalaureat, proba D, de evaluare a competenţelor digitale, s-a încheiat vineri. Potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, pentru vineri au fost programaţi 496 de candidaţi, dintre aceştia 474 prezentându-se în sălile de examinare. „În total, pentru proba D s-au înscris 6.115 candidaţi din cei peste 7.700 care vor susţine Bac-ul în această sesiune. Restul participanţilor au avut diplome cu recunoaştere internaţională a competenţelor digitale pe care le-au echivalat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ, prof. Gabriela Costea. Pentru că, potrivit Codului Muncii, Rusaliile au fost declarate sărbătoare legală, zilele de 12 şi 13 iunie fiind libere, candidaţii la Bac au beneficiat de o minivacanţă de trei zile, de pe 11 şi până pe 13 iunie. Proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (C) se va desfăşura de pe 20 până pe 23 iunie. Începând cu 27 iunie, examenul va continua cu probele scrise.

Taguri articol


12