Reprezentanți ai Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar s-au întâlnit ieri la Casa de Cultură din Constanța, pentru a discuta problemele cu care sindicaliștii din învățământ se confruntă. Nu este pentru prima dată când se organizează astfel de întâlniri. Și în trecut au mai avut loc dezbateri de acest fel, în speranța că se va putea pune capăt nemulțumirilor. ”S-au discutat mai multe lucruri. Este vorba de Legea învățământului, care trebuie cumva modificată, poate să se aducă niște amendamente. S-a mai discutat despre integrarea copiilor cu cerințe educative speciale și despre predarea orelor de educație fizică în școală. Dacă există disponibilitate politică și dacă se alocă fonduri suficiente învățământului, noi credem că problemele se vor rezolva, parțial, și va fi un pas înainte”, a declarat profesorul de limba și literatura română de la Școala Gimnazială nr. 38 ”Dimitrie Cantemir” din Constanța, Magda Mușat. ”Ca întotdeauna, o să fie și problema plății învățătorilor la orele de educație fizică, problemă care este tot de natură națională, cu efecte în toate județele”, a precizat și vicepreședintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, Mihaela Caterinici. La întâlnirea de la Casa de Cultură a fost prezent, pentru scurt timp, și ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, care a purtat discuții cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, urmând să se identifice soluţii la problemele ridicate. ”A fost un moment de bilanț. Am fost invitat de una dintre cele mai puternice organizații sindicale pe care le are Federația Sindicatelor Libere din învățământ, care a prezentat realizările, dar și nerealizările pe care le are”, a precizat ministrul. Alte probleme care s-au discutat au fost cele legate de legislație. ”A fost ridicată problema legată de aplicarea legislației, cu volumul mare de hârtii pe care cadrele didactice trebuie să le întocmească la nivelul unităților școlare. Este o chestiune internă, pe care Ministerul Educației împreună cu federațiile sindicale trebuie să o rezolve, pentru a putea intra în normalitate, să nu fie presiune mare pe profesori. La nivelul Senatului României se lucrează la un pachet de legi, în așa fel încât să avem Legea educației pentru învățământul preuniversitar și universitar și să reușim să avem un sistem de educație și mai performant”, a spus Liviu Pop.