Un subiect foarte delicat abordat la masa rotundă de marţi seară, la care au participat antrenori şi conducători ai structurilor sportive din judeţ cu secţie de box, arbitri, conducătorii AJ Box şi DSJ, dar şi antrenorul federal Valentin Vrînceanu, reprezentant al FR Box, a fost abandonul activităţii de performanţă de către sportivi foarte talentaţi şi... foarte tineri. Este inexplicabil cum pugilişti foarte promiţători, care au cucerit titluri naţionale şi au făcut parte din loturile naţionale la nivel de cadeţi şi juniori, sunt acum foarte aproape să se lase de box! În vârstă de 18 ani, Irinel Orăscu a fost crescut la BC Adan Constanţa de Aurică Simionescu, antrenor care a încercat să găsească o explicaţie pentru ce se întâmplă cu sportivul. „În 2008 s-a îmbolnăvit de apendicită, s-a operat la Constanţa, iar antrenorul lotului naţional, Titi Tudor, mi-a spus că nu este nevoie să forţeze revenirea, pentru că are nevoie de el la Campionatele Europene din Bulgaria. Aşa am făcut, nu a participat la Naţionale, apoi a cîştigat selecţia de la Ploieşti, dar la Europene a plecat învinsul său! România nu a luat nicio medalie la Europenele acelea... De atunci, lui Orăscu i-a căzut de tot moralul şi era gata să se lase de box”, a spus Simionescu. După această deziluzie, Orăscu a revenit la sală, apoi a fost cedat la CS Farul, de unde a plecat după doar câteva zile, motivând că nu poate lucra cu antrenorul Ilie Dascălu! Cum Dascălu nu a fost prezent la masa rotundă, aflându-se în cantonament cu sportivii de la Farul care se pregătesc pentru Cupa României rezervată seniorilor, a luat cuvântul Mihai Constantin, şi el antrenor la Farul. „Orăscu a fost foarte bine primit la Farul, a venit o lună la antrenamente, apoi a dispărut. Iar a mai venit la pregătire câteva săptămâni, iar a plecat, asta e. Când vii la un club, trebuie să urmezi linia tehnică a antrenorului coordonator de la clubul respectiv, pentru că el răspunde de rezultate”, a spus Constantin, care a prezentat apoi cei mai promiţători tineri pugilişti de la Farul: Enver Amiş (născut în 1994), Cristian Toma (1995, crescut tot de Aurică Simionescu, la Adan) şi Arsen Mustafa (1996). „Cred că uneori este necesar ca boxerilor mai tineri să li se facă un program mai lejer, să o lăsăm mai moale pentru a le păstra plăcerea de a veni la sală”, a precizat Constantin.