Deși ar trebui să călătorim și să ne facem cumpărăturile online fără probleme în întreaga UE, unii dintre cei care au avut contact cu firme din țările europene au avut parte și de experiențe neplăcute. Dacă nu își cunosc drepturile și nu știu care sunt instituțiile care îi pot ajuta în cazul unor probleme, românii pot rămâne cu pierderi mari. Centrul European al Consumatorilor (EEC) România a organizat, pe Aeroportul ”Mihail Kogălniceanu”, o sesiune de consultanță gratuită cu privire la drepturile lor pentru turiștii care au avut zboruri pentru a preveni situațiile neplăcute cu care alți români s-au confruntat de-a lungul timpului. EEC România a prezentat câteva cazuri pe care le-a soluționat cu succes, pe cale amiabilă, după ce românii au făcut reclamații și i-au cerut sprijinul. Spre exemplu, Silviu, un cetățean român, se întorcea din Marea Britanie împreună cu familia, cu un zbor al unei companii din Ungaria. La destinație a observat că troller-ul nou-nouț a fost avariat, o roată fiind ruptă. Pentru că produsul nu mai putea fi reparat, nici utilizat ca atare, a solicitat companiei aeriene o despăgubire egală cu suma plătită pentru geamantan, aproximativ 130 lei. Compania însă i-a cerut un document din care să rezulte că geamantanul nu mai poate fi reparat, document care nu a putut fi obținut, deoarece toate service-urile autorizate au refuzat să-l ofere. În aceste condiții, compania aeriană a dorit să-i ofere contravaloarea geamantanului sub formă de credite care puteau fi utilizate pentru alte zboruri. Silviu însă a refuzat și a contactat ECC România. În cele din urmă, cu sprijinul ECC România și ECC Ungaria, compania a rambursat întreaga sumă de 130 lei în contul lui Silviu. Pentru a-și cunoaște toate drepturile de care beneficiază, EEC România a realizat și o aplicație, care poate fi folosită și când nu aveți internet, care să vă informeze în permanență cu privire la drepturile dumneavoastră și să vă dea sugestii atunci când întâmpinați o problemă. Aplicația EEC Net - Travel App a fost dezvoltată pentru a fi un partener de călătorie ideal în interiorul UE, precum și în Norvegia și Islanda, fiind un real ajutor pentru consumatorii europeni. Aceasta este disponibilă atât în Magazin Play, cât și în App Store și Windows Apps + GamesStore.