Probleme mari de efectiv la Viitorul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Probleme mari de efectiv la Viitorul

Sport 11 Martie 2011 / 00:00 1212 accesări

Înaintea meciului cu Astra II Giurgiu din etapa a 17-a a Ligii a II-a, primul pentru Viitorul în faţa propriilor suporteri în acest retur, antrenorul Cătălin Anghel se confruntă cu multe probleme de efectiv. Patru jucători, Evdochim, Banoti, Hertu şi Cristocea, vor lipsi în confruntarea de sâmbătă. Evdochim va absenta de altfel până la finalul campionatului, în timp ce Hertu şi Banoti s-au operat de menisc şi vor reveni în a doua jumătate a lunii aprilie. Toţi trei au reluat pregătirile, având un program special de recuperare. Acestora li se adaugă în această etapă şi Cristocea care va absenta dain cauza cumulului de cartonaşe galbene. „Sunt absenţe importante, însă vom încerca să le suplinim. Academia are, din fericire, mulţi jucători care pot face pasul la prima formaţie. Cristocea este un jucător foarte important la mijlocul terenului, dar cred că vom găsi soluţii“, a precizat preşedintele Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi”, Paul Peniu. Forţat de aceste absenţe, cărora li s-ar putea adăuga fundaşii Nazîru şi Călin, dar şi atacantul Pantelie, toţi trei acuzând unele probleme medicale, antrenorul Cătălin Anghel ar putea apela la câteva soluţii din cadrul Academiei. „Încet-încet vor apărea la prima echipă jucători de 17-18 ani care prin valoarea lor şi prin evoluţiile din ultimul timp ne obligă să îi promovăm. În acest retur vor apărea la echipa de seniori alţi trei-patru jucători de la grupele de juniori“, a anunţat Anghel. La Astra II nu va evolua din cauza unei suspendări mijlocaşul Rotaru, transferat în această iarnă de la Juventus Bucureşti.

NU FAC TRAGEDIE LA EŞEC. Viitorul va aborda la victorie întâlnirea cu Astra II Giurgiu, dar un eventual rezultat negativ nu ar fi considerat o tragedie. „Ne dorim victoria, dar nu vom face o tragedie în cazul unui alt rezultat. Pe teren propriu este mai dificil, pentru că eşti nevoit să construieşti, să-ţi creezi ocazii. Pentru adversar este mai uşor să se apere, să distrugă decât să construiască. Terenul se prezintă mulţumitor, sper să nu fie o problemă la ora jocului“, consideră Paul Peniu. „Echipa este tânără şi din acest motiv apar şi oscilaţii în exprimare. Din acest retur toate echipele îşi vor dori şi mai mult să ne învingă, iar acest lucru se datorează evoluţiilor noastre din tur“, a punctat Anghel.



12