Probleme mari în ofensiva Farului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1

Probleme mari în ofensiva Farului

Sport 04 Aprilie 2014 / 00:00 728 accesări

Încercarea antrenorului Ştefan Nanu de a găsi soluţii pentru ofensiva Farului în ultimele trei etape din sezonul regulat al Seriei 1 a Ligii a II-a la fotbal pare să fi eşuat. Dorinţa tehnicianului grupării de pe litoral de a-l aduce la echipă pe veteranul Dorel Zaharia nu s-a concretizat, deşi atacantul în vârstă de 36 de ani era tentat să accepte propunerea de a juca în tricoul alb-albastru. „Au avut loc discuţii, dar nu am primit niciun răspuns”, a spus fostul jucător al Stelei, care duminică va evolua tot în Liga a IV-a tulceană, la Granitul Babadag. „Aveam nevoie de el, pentru că are experienţă şi ne poate ajuta, însă nu a venit. L-am aşteptat la negocieri ca să semnăm un contract până la finalul campionatului, dar nu s-a întâmplat acest lucru”, a explicat Nanu. În aceste condiţii, constănţenii vor aborda partida de sâmbătă, de la ora 11.00, din fieful celor de la Rapid Suceava, din etapa a 24-a a Ligii a II-a, cu un singur atacant, Silviu Igiroşanu, un tânăr jucător în vârstă de doar 19 ani, promovat de la Centrul de copii şi juniori al clubului. Ceilalţi atacanţi din lot sunt indisponibili, Cristian Silvăşan fiind suspendat din cauza cartonaşului roşu primit în partida cu Rapid Bucureşti, în timp ce Cristian Cristea nu s-a pregătit în ultima săptămână din cauza unei accidentări.

„Igiroşanu este un jucător talentat, dar îi lipseşte experienţa. Trebuie să ne descurcăm cu lotul actual, chiar dacă ne confruntăm şi cu multe probleme medicale. Pe lângă Silvăşan şi Cristea, vor lipsi Scărlătescu, Lădaru şi Bumbac, toţi accidentaţi. Am încredere că putem lua puncte la Suceava chiar şi în aceste condiţii”, a declarat Nanu.

Taguri articol


12