OAMENI DIFERIŢI, PROBLEME DIFERITE Pensionari cu venituri mizere, bolnavi, oameni care au rămas în stradă sau persoane care nu se mai descurcă cu banii de la o zi la alta au venit, ieri dimineaţă, şi l-au aşteptat pe primarul Radu Mazăre pentru a-i spune problemele cu care se confruntă sperând că vor primi un ajutor din partea şefului administraţiei locale constănţene. La uşa primarului au ajuns persoane care au nevoie de intervenţii chirurgicale pentru care nu au bani sau oameni foarte grav bolnavi care au nevoie de medicamente pentru a se menţine în viaţă. Dacă săptămâna trecută cele mai multe persoane au venit să-i spună primarului problemele pe care le au în a se încălzi pe perioada iernii, ieri, problema lipsei locuinţelor a fost discutată intens. Printre persoanele audiate au fost oameni care au rămas fără casă, cei mai mulţi fiind oameni bolnavi care stau cu chirie şi care nu mai reuşesc să-şi plătească cheltuielile de la o lună la alta, fără a mai vorbi de medicamentele necesare pentru a supravieţui. „Mergeţi şi depuneţi-vă dosarul pentru locuinţele modulare. În primăvară, le vom da case persoanelor care au cazuri foarte grave şi din toamnă le vom da şi celorlalţi care se încadrează în criteriile noastre. Până atunci nu am unde să vă asigur o locuinţă“, le-a spus Radu Mazăre celor care aveau această problemă.
AJUTOR PENTRU ÎNCĂLZIRE PENTRU O NOUĂ CATEGORIE La uşa primarului a ajuns şi o femeie care i-a spus că nu poate beneficia de ajutorul de lemne pentru că nu a reuşit să dezbată succesiunea. Mai exact, femeia nu avea bani pentru procedurile juridice în urma cărora ar fi putut deveni proprietarul de drept al clădirii în care locuia. Prin urmare, Mazăre a explicat că toate persoanele care se află în această situaţie vor fi ajutate de administraţia locală chiar dacă nu au reuşit din diferite motive să dezbată succesiunea. „Vom reglementa şi această situaţie pentru ca toate persoanele cu probleme financiare să primească sprijin din partea administraţiei locale“, a explicat Mazăre. Chiar dacă mulţi au fost ajutaţi de primar, Mazăre a atras atenţia din nou asupra faptului că Primăria ajută constănţenii la încălzire, cu pachete, cu transportul în comun, însă a spus că nu vrea să se înţeleagă că oamenii vin la Primărie şi primesc bani, ci sunt ajutate persoanele care au probleme grave, bolnavii care nu au pe nimeni care să-i poată ajuta şi persoanele ale căror situaţii ieşite din comun nu sunt prevăzute în actele normative conform cărora municipalitatea ajută persoanele în nevoie.