„Onoarea este mai importantă decât orice pe lumea asta. Acuzațiile care mi s-au adus cum că aș fi fugit din țară m-au durut foarte mult și de aceea am revenit în România, să fiu judecat și să se decidă dacă pentru faptele mele trebuie să fiu încarcerat“. Declarația îi aparține președintelui ales al Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu, care a ajuns, ieri, în fața magistraților Curții de Apel Constanța, unde s-a judecat contestația la mandatul de arestare preventivă emis în lipsă pe numele șefului CJC și confirmat, săptămâna trecută, de judecători. Instanța a rămas în pronunțare până astăzi, la ora 12.00, când va decide dacă e nevoie ca șeful CJC să rămână încarcerat în dosarul în care este acuzat de neplata unei facturi telefonice de 3.000 de lei la Centrul Militar Zonal (CMZ), o instituție care nici măcar nu este în subordinea CJC. Având în vedere că fapta sa nu este atât de gravă pentru a necesita încarcerarea, atât avocatul apărării, cât și Constantinescu au spus în fața magistratului că nu înțeleg de ce s-a dispus o asemenea măsură. Cercetarea penală se finalizase înainte ca șeful CJC să plece din țară, iar procurorii fuseseră de acord ca el să meargă în SUA să se trateze. Deşi dosarul CMZ nu se judecase pe fond și probe noi nu se înregistraseră la dosar, adică nu se întâmplase nimic din ceea ce ar fi putut determina instanța să ia o altă decizie, cu toate astea, Constantinescu, care se trata în SUA de o formă gravă de cancer de prostată, s-a trezit cu mandat de arestare preventivă în lipsă. Motivul? Procurorul a spus că șeful CJC fugise în SUA și nu că plecase acolo pentru a se trata. Mai mult, atât la prima înfățișare, cât și la cea de ieri, procurorul a spus că dovezile pe care le are arată că şeful CJC era în vizorul autorităţilor americane. Este vorba despre un document primit din partea atașatului pentru afaceri interne din cadrul Ambasadei României din SUA, comisar de poliție Adrian Ciprian Miron, care arăta că șefului CJC i-ar fi fost aplicat un dispozitiv de urmărire și că în 22 octombrie ar fi trebuit să se recurgă la încarcerarea sa. Documentul a stârnit un val de reacții din partea avocaților lui Constantinescu, a medicilor care l-au tratat, a persoanelor care i-au fost aproape în perioada șederii sale în SUA, la care, spun avocații, vor achiesa și oficialități americane.
DOCUMENTE CONTRADICTORII Ieri, Constantinescu i-a spus judecătorului că Miron ar fi dezinformat autoritățile române în mod voit sau fără a cunoaște realitatea și, din acest motiv, pe numele oficialului român a fost depusă o plângere penală pentru fals intelectual. „Dacă era interesat de soarta mea, pentru a informa corect autoritățile din România, ar fi trebuit să vină acolo unde eram tratat și ar fi aflat în amănunt starea sănătății mele. Nu s-a interesat nici măcar telefonic, nici la avocat, nici la medici, deci nu ar fi avut de unde să știe care este situația mea“, a declarat Constantinescu. La rândul său, avocatul a anunțat că înscrisurile atașatului român în SUA ar fi trebuit ignorate, din moment ce alături de ele nu se află acte oficiale semnate de autoritățile judiciare din SUA în fața cărora s-a prezentat Constantinescu. Și asta pentru că șeful CJC a mers de bunăvoie în fața Institutului pentru Imigranți al SUA pentru prelungirea vizei medicale, instituţia permiţându-i să rămână pe teritoriul statului american până când își va rezolva problema medicală. Mai mult, contrar afirmațiilor procurorului, Constantinescu spune că i s-ar fi prelungit viza. Dacă nu era suficient, autoritățile judiciare ale SUA au respins cererea de extrădare a Ministerului român de Justiție, permițându-i șefului CJC să rămână pe teritorul american până când se vindecă de boala cumplită de care suferă. În plus, el era reprezentat în instanță de avocații săi și, pentru că procesele se derulau în camera preliminară, nu era nevoie de prezența sa fizică.
Chiar dacă avea toate motivele să rămână peste Ocean, a preferat să revină în România
A venit, a fost arestat și acum stă încarcerat în frig, fără a fi tratat de un medic oncolog, dar administrându-i-se tratamentul care îl va ajuta să scape de infecția căpătată în urma operației de îndepărtare a cancerului de prostată. „Cu ce am impietat și zădărnicit eu cercetarea penală? Am pus la dispoziția instanței toate documentele și, mai mult, am venit în țară imediat ce am putut, dovada fiind faptul că sunt aici“, a spus Constantinescu în fața instanței. Una dintre marile sale probleme este faptul că în Spitalul-Penitenciar Rahova, acolo unde este încarcerat, nu poate fi tratat de un oncolog, pentru că nu există un asemenea medic specialist în sistemul penitenciar din România. Nu ar fi motive să existe, pentru că la închisoare nu prea merg oameni atât de bolnavi decât, poate, dacă sunt acuzați de fapte extrem de grave. Nu poate urma nici radioterapia fără de care ar putea muri. Toate documentele medicale ce au fost emise de medicii americani și care au fost ignorate până acum de instanțe, la fel ca problemele de sănătate ale lui Nicușor Constantinescu, au fost confirmate, miercuri, și de medicii specialiști de la Institutul Oncologic “Prof. Dr. Al. Trestioreanu” București. Asta după ce șeful CJC a solicitat să fie consultat de medici specialiști care să-i ateste problemele medicale. Din acest motiv, dar și pentru că are nevoie să urmeze radioterapia, avocatul lui Constantinescu a cerut ca el să fie cercetat în libertate sau, în cazul în care se menține arestarea preventivă, să i se administreze tratamentele în sistemul sanitar civil, dar sub pază. „Și acum drenul colectează între 15 și 25 ml și de aceea am cerut asistență medicală și radioterapie. Nu poate crede nimeni că un om bolnav de cancer este dispus să-și diminueze singur șansele de a se recupera și de a trăi. Nu vreau să mă vait, pentru că sunt un om rezistent, dar pentru un bolnav de cancer este important să fie liniștit“, a spus Constantinescu în încheierea declarației sale, devenind parcă imun în a-și spune, în fața unor străini, frustrările legate de lipsa familiei. A avut parte însă de un minut în care a putut vorbi cu fiica, soția și cu cei mai apropiați prieteni și colegi de muncă, ce au venit să-l susțină în sala de judecată. Alături de el a fost și vicepreședintele cu atribuții de președinte al CJC, Cristinel Dragomir, care a declarat, la ieșire, că Nicuşor Constantinescu e foarte obosit. „Îl văd foarte dezamăgit pentru că astăzi (ieri - n.r.) am asistat la o reluare a ceea ce a fost şi acum o săptămână în sala de judecată. Au fost prezentate aceleaşi acte medicale care arătau că a fost nevoit să rămână în SUA pentru tratament. Sper că judecătorul va înţelege şi va ridica măsura arestării preventive“, a mai spus Dragomir.