Administraţia locală din comuna Mircea Vodă se pregăteşte să achiziţioneze combustibil pentru maşinile Primăriei. În acest sens, autoritatea locală a demarat o procedură de achiziţie pentru cumpărarea a aprox. 15.000 de litri de carburanţi. Potrivit invitaţiei de participare publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), criteriul de atribuire va fi preţul cel mai scăzut, iar finanţarea va fi asigurată de la bugetul local. Valoarea estimată a contractului este de 80.000 de lei fără TVA. Deschiderea ofertelor este programată să aibă loc mâine, începând cu ora 14:00, la sediul Primăriei Mircea Vodă. Potrivit documentaţiei de atribuire, cantitatea estimată a fi furnizată lunar este de 1.667 de litri în baza solicitărilor, până la sfârşitul anului 2011. Alimentarea cu carburanţi se va face din staţiile de distribuţie ale furnizorului. „Peste 500 de litri de combustibil se folosesc lunar pentru microbuzul şcolii care transportă elevii din localităţile învecinate la unităţile de învăţământ. Avem şi utilajele cu care efectuăm lucrări plus maşinile Primăriei“, a declarat primarul comunei Mircea Vodă, Dumitru Dedu.