Proceduri privind urmărirea penală a ex-ministrului Ridzi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Camera Deputaţilor

Proceduri privind urmărirea penală a ex-ministrului Ridzi

Politică 24 Februarie 2010 / 00:00 486 accesări

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, ieri, să trimită la Comisia juridică, cererea Parchetului privind cererea de începere a urmăririi penale a Monicăi Iacob Ridzi referitoare la abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual. Potrivit scrisorii Parchetului, faptele cu care a fost sesizată DNA constau în aceea că, în intervalul aprilie-iunie 2009, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, ar fi dispus, prin încălcarea atribuţiilor care îi reveneau, achiziţionarea de către minister a unor produse electronice de la SC Carpatik Impex SRL Găieşti şi SC Călin SRL Curtea de Argeş, în condiţiile în care aceste categorii de bunuri erau excluse de la achiziţionare prin prevederile Ordonanţei 34/2009, nu au existat estimări bazate pe raportul necesitate-preţ, iar preţurile de achiziţie au fost supraevaluate. Prin fapta descrisă a fost prejudiciat patrimoniul Ministerului cu o sumă de aproximativ 100.000 lei. La Comisia juridică se află şi o solicitare a Ministerului Justiţiei privind încuviinţarea percheziţiei electronice în cazul Monicăi Iacob Ridzi. În acest caz, Comisia juridică a decis, ieri, amânarea acestei discuţii până când fostul ministru va trimite la comisie un punct de vedere. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului a cerut, săptămâna trecută, Biroului Permanent al Camerei să participe la audierile din Comisia juridică, arătând, în acelaşi timp, că, deocamdată, nu poate face acest lucru pentru că este însărcinată în luna a opta şi are sarcină cu risc.



12