Procedurile de promovare la instanţa supremă, suspendate?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Procedurile de promovare la instanţa supremă, suspendate?

Justiție 03 Noiembrie 2011 / 00:00 416 accesări

Europarlamentarul Monica Macovei i-a transmis ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, o scrisoare deschisă în care îi cere să propună Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) suspendarea oricăror proceduri de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) declanşate deja. Macovei vrea ca suspendarea să fie menţinută până la intrarea în vigoare a prevederilor care stabilesc noi proceduri şi finalizarea controalelor Inspecţiei Judiciare. Ea consideră că promovarea la instanţa supremă „reprezintă un pas important pentru încrederea publică în justiţie, pentru cariera unui magistrat şi pentru instituţie, care trebuie să îndeplinească şi să aplice standarde profesionale ridicate”. Mai mult, europarlamentarul susţine că, până în prezent, procesul de promovare la ÎCCJ a fost deficitar, aspect relevat şi de rapoartele Comisiei Europene. Totodată, în scrisoarea deschisă se menţionează faptul că proiectul de lege prin care sunt trasate noi reguli de desfăşurare a concursului de promovare la ÎCCJ este în Parlament, „iar coaliţia de guvernare a decis să adopte acest proiect până la sfârşitul anului 2011”. Pe de altă parte, Macovei arată că Secţia pentru judecători a CSM a stabilit, pe 25 octombrie, un calendar de controale ale Inspecţiei Judiciare cu privire la dosarele de mare corupţie aflate pe rolul instanţelor. Potrivit calendarului, verificările ar urma să aibă loc în perioada 14 noiembrie - 20 ianuarie 2012, la instanţele din care provin potenţialii candidaţi la instanţa supremă.

MAI MULTE CONDIŢII DE PROMOVARE Mai mult, Macovei îi propune lui Predoiu să adauge în proiectul de lege privind promovarea la instanţa supremă o nouă măsură, respectiv „analizarea deciziilor judecătoreşti adoptate în ultimii zece ani de candidaţii judecători atât de comisia de evaluare a candidaţilor, cât şi de opinia publică, aceste decizii urmând a fi postate pe site-ul CSM pentru a face obiectul dezbaterilor publice”. Macovei a adăugat în scrisoare că „argumentarea unei decizii şi decizia însăşi au un rol determinant în evaluarea capacităţii şi pregătirii profesionale a candidaţilor”. Amintim că 22 de judecători şi doi procurori şi-au depus până acum candidaturile pentru unul din cele şase posturi scoase la concurs la Secţia Penală a instanţei supreme, iar alţi şase judecători vizează postul vacant de la Secţia I Civilă a instanţei supreme. Lista finală a candidaţilor urmează să fie dată publicităţii în cursul zilei de joi. Interviurile pentru promovarea la Înalta Curte ar urma să aibă loc în plenul CSM, la începutul lunii decembrie, procedura fiind declanşată încă din luna septembrie.



12