Procent ridicat de suspiciuni de cancer la sân

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Procent ridicat de suspiciuni de cancer la sân

Sănătate 14 Decembrie 2016 / 14:40 581 accesări

Aproximativ 14% dintre cele 1.129 de femei care au fost consultate gratuit, în perioada 15 octombrie - 27 noiembrie, la ediția de anul acesta a campaniei "Nu am făcut destul", desfășurată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), prezentau suspiciuni de cancer de sân. Potrivit unor date prezentate miercuri de președintele FABC, Cezar Irimia, 78% dintre femeile examinate nu făcuseră, anterior, niciun control medical la sân, 6% au un istoric de cancer de sân în familie, iar 3% dintre femeile cu probleme la sâni nu au împlinit 40 de ani. Cezar Irimia a afirmat că anual sunt diagnosticate cu cancer la sân 8.900 de femei, dintre acestea aproximativ o treime pierzând lupta pentru viață.

Cu ajutorul voluntarilor de la Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB), 1.129 de femei din șapte județe - Bacău, Buzău, Brașov, Argeș, Vâlcea, Gorj și Mehedinți - au fost consultate clinic în perioada octombrie - decembrie.

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer atenționează asupra necesității derulării unui program național de screening. "În străinătate, programele naționale de screening sunt o normalitate. Noi credem că e timpul să acceptăm că dreptul la sănătate chiar este un drept universal. Un program de screening pentru toate femeile cu vârsta cuprinsă între 24 și 64 de ani, realizat în concordanță cu recomandările europene, ar fi esențial", a declarat Cezar Irimia.

Din observațiile medicilor, cele mai frecvente modificări ale sânilor sunt prezența formațiunilor palpabile, dureroase sau nedureroase, precum și retractarea mameloanelor sau secrețiile mamelonare. Specialiștii recomandă autoexaminarea lunară a sânilor, lucrurile care ar trebui să le trimită pe femei imediat la medic fiind: noduli, denivelări, modificări de formă, culoare sau simetrie, plieri, mameloane întoarse înăuntru, secreții. Vizita la medic pentru controlul sânilor trebuie efectuată o dată la trei ani până la vârsta de 40 de ani și o dată pe an după vârsta de 40 de ani. După 40 de ani, femeile ar trebui să efectueze anual o mamografie și să beneficieze de examinarea clinică a sânilor, susțin specialiștii.



12