Aproape 2.000 de locuri de muncă de la Compania Naţională Poşta Română vor fi restructurate, din 34.000 în prezent, iar la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii vor fi eliminate 450 de posturi, din cele 1.950 existente în prezent, potrivit ministrului Comunicaţiilor, Valerian Vreme. „În ceea ce priveşte Poşta Română, procesul a demarat în această săptămână. Avizele sunt luate şi vom asista, în următoarele două luni, la un proces accelerat de restructurare”, a afirmat Vreme. În iunie, ministrul a declarat că procesul de restructurare a Poştei va implica desfiinţarea a şapte sucursale, 146 de posturi de conducere şi 454 subunităţi, proces care va genera economii anuale de până la 50 milioane de lei. Ministrul a anunţat, de asemenea, că trei centre din subordinea instituţiei pe care o conduce - Centrul Naţional de Management al Sistemelor Informatice, Centrul Naţional România Digitală şi Centrul de Supercomputing vor fi comasate.