Primăria Constanţa a câştigat procesul împotriva societăţii Fin.Co.Ge.Ro. Spa. Investitorii italieni îi ceruseră despăgubiri de 7,7 milioane de lei pentru că proiectul imobiliar din Faleză Nord nu a fost încă terminat. Primarul Radu Mazăre a declarat, în nenumărate rânduri, că s-a ajuns aici din cauza contractului păgubos semnat pe vremea fostului primar Gheorghe Mihăieşi, care prevedea că municipalitatea va suporta integral cheltuielile pentru infrastructura cartierului rezidenţial. Decizia Tribunalului Constanţa, care a dat câştig de cauză Primăriei Constanţa este definitivă şi irevocabilă şi vine după ce prima instanţă a dat un verdict favorabil Fin.Co.Ge.Ro. Spa. Disputele în instanţă dintre municipalitate şi investitorii italieni continuă. La sfârşitul lunii este programat recursul formulat de Primărie împotriva deciziei Tribunalului, prin care oraşul este obligat să plătească integral cele 13 milioane de euro pentru infrastructura realizată până acum de cei de la Fin.Co. Ge.Ro. Spa., prin care Primăria a cerut ca suma să poată fi achitată eşalonat, pe 20 de ani, astfel încât să nu fie afectat bugetul local. La începutul lunii decembrie este programat un termen într-un alt proces, care se judecă la Braşov, unde se va decide soarta contractului încheiat cu investitorii italieni de fostul primar Gheorghe Mihăieşi şi parafat de fostul consilier juridic al Primăriei, Claudiu Palaz. Acest proces de la Braşov vine după ce Radu Mazăre a depus o plângere penală în care semnala mai multe falsuri trecute în înţelegerea cu Fin.Co.Ge.Ro. Spa, iar ANAF a descoperit că în rapoartele contabile ale companiei apar societăţi furnizoare fictive. (R.N.)