Procesul celor doi bărbaţi care plănuiau să o jefuiască şi să o ucidă pe cântăreaţa britanică Joss Stone a început de luni, în Marea Britanie. Potrivit procuraturii britanice, cei doi bărbaţi intenţionau să o decapiteze pe artistă şi să îi arunce trupul într-un râu. Suspecţii, Junior Bradshaw şi Kevin Liverpool, au fost arestaţi în iunie 2011, în apropiere de locuinţa cântăreţei, graţie vecinilor acesteia, care au alertat poliţia. Cei doi răufăcători nu au reuşit să intre în vila cântăreţei.
Cazul este judecat la Curtea Coroanei din Exeter, iar procurorul Simon Morgan le-a spus juraţilor că infractorii, în vârstă de 32 de ani, respectiv 35 de ani, au plecat din oraşul lor natal Manchester, având asupra lor o sabie de samurai, cuţite, un ciocan, pungi negre şi mănuşi, îndreptându-se spre vila deţinută de Joss Stone în Devon. Biletele scrise de mână găsite în automobilul suspecţilor indică faptul că aceştia intenţionau să o decapiteze pe cântăreaţă şi apoi să caute un râu în care să îi arunce trupul. Cei doi arestaţi neagă toate acuzaţiile care le-au fost aduse.
Joss Stone a vândut peste 11 milioane de albume la nivel mondial şi are o avere estimată la zece milioane de lire sterline. Artista, în vârstă de 26 de ani, a fost invitată recent să facă parte dintr-un nou supergrup format din Mick Jagger de la Rolling Stones, Dave Stewart de la Eurythmics, Damian Marley, fiul cel mic al lui Bob Marley şi compozitorul de la Bollywood AR Rahman. Joss Stone este prietenă cu prinţul William şi a participat la nunta regală din aprilie 2011. Datorită acestei prietenii, serviciile secrete britanice au fost cele care au dat peste cap planul răufăcătorilor cu mult înainte să dea de bănuit poliţiei!