Proces suspendat! Constantinescu, dus iar la spital

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
I s-a făcut rău în mijlocul audierii

Proces suspendat! Constantinescu, dus iar la spital

08 Iunie 2016 / 18:53 567 accesări
Nicușor Constantinescu a fost transportat din nou la spital, după ce i s-a făcut rău în timp ce depunea o declarație în dosarul „CMZ“

Nicușor Constantinescu a fost transportat din nou la spital, după ce i s-a făcut rău în timp ce depunea o declarație în dosarul „CMZ“

Pentru a cincea oară în mai puțin de trei săptămâni, președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost adus cu ambulanța la instanță. Miercuri, 8 iunie, Constantinescu a fost citat în două procese diferite, cel privind presupusa subfinanțare a Centrului Militar Zonal (CMZ), aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, și cel privind așa-zisa subvenționare ilegală a echipelor sportive din județ, aflat pe rolul Tribunalului Constanța. În momentul în care a ajuns la Palatul de Justiție din Constanța, președintele suspendat al CJC a spus că se simte foarte rău. Cu toate acestea, el a fost adus în fața judecătorilor Curții de Apel Constanța, unde erau programate ultimele dezbateri în dosarul „CMZ”, înaintea verdictului final.

A CERUT SĂ FIE AUDIAT, DEȘI SE SIMȚEA RĂU

La începutul ședinței de judecată, noul apărător al lui Constantinescu, avocatul Nicolae Mihălică, a cerut amânarea procesului pentru a avea timp să studieze dosarul, însă cererea sa a fost respinsă. Totuși, înainte de a începe dezbaterile finale, Nicușor Constantinescu a cerut judecătorilor să i se permită să depună o declarație, în ciuda faptului că se simte foarte rău. Magistrații i-au acceptat cererea, considerând că astfel îi vor respecta dreptul la apărare. Înainte de a vorbi despre acuzațiile care i se aduc, președintele suspendat al CJC a insistat să vorbească despre evenimentele premergătoare episodului petrecut în 14 ianuarie 2014, când a fost luat cu forța de către procurori, din fața CJC. „În noiembrie 2013 am primit o citație de la DNA Constanța, semnată de procurorul Andrei Bodean. Pentru că nu eram în localitate în acel moment, a mers avocatul meu de la momentul respectiv, Marius Mocanu, la procurori și i s-au adus la cunoștință acuzațiile de abuz în serviciu împotriva mea. Avocatul le-a spus procurorilor că sunt suspect de cancer la prostată și trebuie să merg la analize în Germania. Procurorii au fost de acord să mă lase să merg la analize. În 14 ianuarie 2014, mi s-a înscenat o tentativă de luare de mită. Pentru că procurorilor nu le-a reușit presupusul flagrant, m-au reținut cu forța și mi-au fabricat dosarul „CMZ”. Când am fost reținut, procurorii m-au dus într-o încăpere din sediul DNA Constanța și m-au lăsat să aștept, spunând că nu merge nicio imprimantă și nu pot aduce niciun document care atestă acuzațiile ce mi se aduc. Au adus actele respective după o oră. Sunt convins că, în acel timp, au redactat actele. Singura dovadă pe care o aveau împotriva mea în acest caz a fost o factură telefonică a CMZ, în valoare de 3.999 lei, pe care nu o plătise CJC. Atât au avut împotriva mea”, a declarat, în fața judecătorilor, Nicușor Constantinescu.

I S-A FĂCUT RĂU ÎN MIJLOCUL AUDIERII

El a mai vorbit despre cum a fost acuzat de procurori că se sustrage judecății, în perioada în care a fost plecat la tratament în Statele Unite ale Americii. În mijlocul audierii, lui Constantinescu i s-a făcut rău. Medicul de pe ambulanță care l-a asistat a cerut suspendarea procesului, motivând că lui Constantinescu i-a crescut tensiunea la 25 cu 14 și riscă un atac cerebral sau un infarct miocardic. După câteva minute în care i s-a administrat un tratament, medicii au recomandat transportarea rapidă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, urmând ca audierea lui să fie continuată ulterior. Din această cauză, audierea martorilor în dosarul privind finanțarea presupus ilegală a echipelor sportive și a fundațiilor culturale din județul Constanța a fost amânată pentru 29 iunie.

Taguri articol


12