Procese mai multe cu băncile = instabilitate financiară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Procese mai multe cu băncile = instabilitate financiară

Economie 01 Noiembrie 2010 / 00:00 650 accesări

Consilierul guvernatorului BNR Adrian Vasilescu a declarat într-o emisiune televizată că, dacă vor fi mulţi clienţi care vor da băncile în judecată, acest fapt ar conduce la o instabilitate financiară, în loc de stabilitate, pentru că procesele ar duce băncile în derivă. „Pe reprezentanţii FMI îi interesează, printre altele, şi stabilitatea financiară a ţării. Dacă sunt procese, avocaţi care aduc mii de oameni să dea băncile în judecată, pot să ducă băncile în derivă şi să ne trezim cu instabilitate financiară, în loc de stabilitate financiară. Fondul se uită la avalanşa care s-a creat. Băncile pot fi într-un impas, poate chiar blocate“, a spus Vasilescu. Cu alte cuvinte, oamenii ar trebui să fie descurajaţi să-şi câştige dreptatea în instanţă pentru că ar produce instabilitate financiară. Întrebat dacă BNR a primit o solicitare de la Comisia de Finanţe pentru un punct de vedere în legătură cu OUG 50, Vasilescu a declarat că s-a dorit un studiu de impact, „ori un studiu de impact nu se poate face“. De asemenea, banca centrală a supus atenţiei iniţiatorului propunerea de luare în considerare a unui scenariu de aplicare graduală a dispoziţiilor directivei la categoriile de credite nevizate de directiva transpusă. Modificarea OUG 50/2010 privind contractele de credit ale populaţiei va fi o condiţie a FMI pentru eliberarea următoarei tranşe, potrivit declaraţiilor şeful misiunii Fondului Monetar Intenaţional (FMI) în România, Jeffrey Franks, după o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe. Vasilescu a mai spus că legea de reducere a TVA la 5% la alimentele de bază conţine o minciună, întrucât sunt specificate doar cinci produse pentru care se aplică, nefiind vorba de alimentele la care au acces oamenii săraci. „Nu este vorba de niciun fel de alimente de bază. Acolo sunt cinci produse. Un tip de produse înseamnă pufuleţi. Adică din astea cu cancer în ele, să le ieftinim ca să dăm mai mult cancer pe piaţă“, a spus Vasilescu. El a precizat că există un nomenclator de produse publicat în Monitorul Oficial şi nicun act oficial nu poate ieşi din acest nomenclator de produse. Legea ar permite aplicarea unei cote reduse de TVA la carne proaspătă, dar nu şi la cea refrigerată, ori cei mai mulţi oameni săraci cumpără carne mai ieftină, cum ar fi mezelurile şi produsele din carne.



12