''Procurorii DNA, cât și instanțele din Constanța și din București, cele care fac parte din câmpul tactic al SRI, nu doresc să aplice obligativitatea deciziilor CCR''. Acesta este mesajul pe care îl transmite, din penitenciarul Slobozia, fostul președinte al CJ Constanța ...
Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Marius Vulpe, spune că statul român a fost obligat să plătească despăgubiri de 1,6 milioane de euro, în 2016, în urma pierderii la CEDO a proceselor intentate de deținuți, subliniind că suma totală din 1990 și ...
Numeroasele procese pierdute de țara noastră la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) ne plasau, în cadrul unei statistici realizate la finele anului 2015, pe locul patru în topul condamnărilor suferite, după Turcia, Italia și Rusia. Țara noastră a pierdut 1.074 de cauze la CEDO, în ...
Pe Portalul Tribunalului Constanța apar două procese, ambele având ca reclamant Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) Constanța. În primul proces, SCBI își dă în judecată propriul manager, respectiv dr. Stela Halichidis. În cel de-al doilea proces, același spital acționează ...
Ministrul Justiției, Raluca Prună, afirmă că aproximativ câteva mii de deținuți ar putea fi eliberați mai repede. Ea propune simplificarea modului în care sunt eliberați condiționat deținuții din penitenciare, susținând că de această procedură ar putea beneficia câteva mii de ...
Temutul cap al grupării mafiote italiene Cosa Nostra, Bernardo Provenzano, și-a dat obștescul sfârșit, la vârsta de 83 de ani, după o îndelungată perioadă de suferință, informează agenția italiană de presă Ansa. Provenzano fusese arestat pe data de 11 aprilie 2006, după circa 43 de ani ...
Aflat în recuperare după operația de la șold, președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu, este citat din nou de instanțele de judecată. Numai în această săptămână, șeful CJC are patru procese: două la Constanța și două la București. Culmea este că ...
Speța în care este judecată fosta șefă a DIICOT Alina Bica ar putea deveni una de referință în jurisprudența românească, în condițiile în care Curtea Constituțională urmează să se pronunțe pe 24 mai referitor la o excepție de neconstituționalitate privind infracțiunea de ...
La Tribunalul Constanța a avut loc, miercuri, primul termen public în dosarul în care președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu, este judecat pentru că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos, atribuţiile de preşedinte al Consiliului, plătind, în ...
INTIMIDARE (NE)JUSTIFICATĂ? Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP) trage un semnal de alarmă - a crescut numărul cazurilor în care inspectori fiscali ajung în fața instanței, în dosare în care sunt dați în judecată de persoane pe care le-au controlat. SNFP cere ...