Vineri, 27 iulie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, ale cărui moaşte se află la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din Constanţa. Cu acest prilej, joi, 26 iulie, începând cu ora 17.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia slujba Vecerniei în Catedrala Arhiepiscopală, urmată de procesiunea religioasă cu moaştele Sfântului Pantelimon şi ale Sfinţilor Epictet şi Astion, cu plecare de la Catedrală, pe următorul traseu: strada Revoluţiei - popas de rugăciune la Biserica Greacă, str. Mircea cel Bătrân, bd. Mamaia - Spitalul Militar (popas de rugăciune), str. Nicolae Iorga, bd. Tomis - Capela Militară, Piaţa Ovidiu, Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Vineri, 27 iulie, de la 8.30, IPS Teodosie va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Sfântul Pantelimon este cunoscut drept ocrotitor al medicilor şi tămăduitor al bolnavilor. La naştere, el a primit numele Pantoleon, adică „cel întru toate puternic, ca un leu”. După moartea mamei sale, a devenit ucenic al doctorului Eufrosin, deprinzând tainele medicinei. Preotul Ermolae i-a descoperit învăţătura de credinţă apoi l-a botezat, punându-i numele Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”. Sfântul Pantelimon a tămăduit trupurile şi sufletele multor bolnavi prin puterea credinţei. După chinuri grele, a fost decapitat în jurul anului 305, în vremea persecuţiilor declanşate de împăratul Diocleţian. Moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon au fost aduse din Orient la Catedrala din Constanţa de preotul Dimitrie Popescu, în 1931, în ziua de Florii.