Procesiune cu moaştele Sfinţilor Serafim şi Pantelimon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Procesiune cu moaştele Sfinţilor Serafim şi Pantelimon

Eveniment 27 Iulie 2006 / 00:00 1028 accesări

După ce luna trecută moaştele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel au ajuns pentru prima dată pe pămînt dobrogean, în urma unui periplu care a avut ca punct de plecare oraşul Bălţi din Republica Moldova, la Arhiepiscopia Tomisului au ajuns, ieri, moaştele sfîntului Serafim de Sarov. În pofida căldurii insuportabile de afară, zeci de credincioşi constănţeni au aşteptat cu sufletul la gură, ieri, în faţa Catedralei Arhiepiscopale „Petru şi Pavel” sosirea moaştelor. Puţin după ora 15.00, icoana – relicvar cu părticele din moaştele sfîntului de peste Prut, însoţită de un sobor de preoţi şi reprezentanţi ai organizaţiei Ichthys din Republica Moldova, a fost întîmpinată cu onoruri militare de către fanfara Forţelor Navale Române. După ce oaspeţii basarabeni au fost primiţi cu mare fast, IPS Teodosie şi-a început discursul prin salutul „Bine ai venit la Constanţa Cuvioase Părinte Serafime!”, apoi a vorbit despre importanţa acestui eveniment pentru viaţa spirituală a Dobrogei, dar şi a sutelor de mii de credincioşi ortodocşi din spaţiul cuprins între Dunăre şi mare. „Prin această acţiune le dovedim tuturor celor care ne înconjoară că sîntem fraţi întru Hristos şi că sîntem aproape de creştinii din Moldova. Iată că sfîntul Serafim a venit alături de sfinţii dobrogeni, în special Andrei, creştinătorul poporului român, dar şi sfinţii martiri de la Niculiţel, Pantelimon, Epictet şi Astion”, a declarat Înaltul ierah tomitan. Depuse într-o icoane făcătoare de minuni realizată în urmă cu mai bine de 100 de ani, moaştele au fost depuse lîngă cele ale sfîntului mare Mucenic Pantelimon, care este sărbătorit anual pe 27 iulie, să fie purtate în procesiune pe străzile Constanţei. În fruntea procesiunii a pornit o maşină a Jandarmeriei care a deschis drumul alaiului de clerici şi credincioşi, în vreme ce clopotele au chemat creştinii să lepede măcar pentru cîteva ore grijile şi nevoile lumeşti pentru a se alătura convoiului sfinţilor. Procesiunea a plecat de la Catedrala Arhiepiscopală, traseul continuînd pe strada Mircea cel Bătrîn, b-dul Ferdinand, str. Mihai Viteazul, cu revenire prin Piaţa Ovidiu. În cadrul procesiunii, clerul şi credincioşii se vor ruga pentru pacea lumii şi a victimelor din Liban şi Israel. Potrivit tradiţiilor bisericeşti, în clipele de grea cumpănă, creştinii mergeau cu icoane şi steaguri şi făceau înconjurul oraşelor, satelor, cîntînd şi rostind rugăciuni.

Taguri articol


12